Alegerile ar putea să aibă loc în zi de lucru
https://www.ipn.md/ro/alegerile-ar-putea-sa-aiba-loc-in-zi-de-lucru-7965_985164.html
Alianţa pentru Integrare Europeană nu este hotărâtă cu data alegerilor parlamentare anticipate. Unii optează pentru 21 noiembrie, dată anunţată anterior. Alţii spun că această zi nu este potrivită pentru scrutin întrucât alegătorii din 200 de localităţi îşi sărbătoresc hramul, în această zi fiind prăznuiţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele de onoare al PDM, Dumitru Diacov, a declarat în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PRO TV Chişinău că data alegerilor parlamentare trebuie să fie stabilită de către preşedintele interimar Mihai Ghimpu, dar numai după ce se va consulta cu ceilalţi colegi din Alianţă.
Prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase, a menţionat că a fost atenţionat de către alegători că în ziua în care vor sărbători hramul localităţii nu vor ieşi la vot. „Numirea datei alegerilor într-o zi de lucru ar fi o soluţie, am avut experienţa la 29 iulie 2009, când a fost o zi de miercuri”, a spus Alexandru Tănase.
Primarul capitalei Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al PL, a subliniat pericolul prezenţei reduse la urnele de vot. „An de an călcăm pe aceeaşi greblă. Campaniile electorale în frig sunt grele. Mai bine este dacă reuşim să le desfăşurăm când e uscat şi cald”, a spus primarul. Dorin Chirtoacă nu este de acord cu un scrutin într-o zi de lucru, pentru că acest lucru ar complica procesul de votare peste hotare.
Cei trei prezenţi în studioul emisiunii au spus că partidele din AIE vor merge separat la scrutin, nu vor crea un bloc. „A fost demonstrat deja că noi toţi patru pe o singură listă nu vom avea 61 de votri pentru alegerea preşedintelui. Dacă eu voi fi pe o listă cu Ghimpu, nimeni nu va vota pentru PDM şi invers”, a explicat Dumitru Diacov.
Totuşi, componentele AIE s-au înţeles să aibă un comportament civilizat şi să nu se atace reciproc. „Un rol mobilizator îl vor avea mesajele partidelor politice, care vor oferi soluţii pentru viitor şi trebuie să fie mai puţină hărţuire între concurenţi”, a declarat Alexandru Tănase.
După ce preşedintele interimar va semna decretul de dizolvare a legislativului şi va numi data alegerilor, Parlamentul va adopta hotărârea privind desfăşurarea scrutinului.