logo

Alegeri România | 14 candidați luptă pentru funcția de președinte


https://www.ipn.md/ro/alegeri-romania-14-candidati-lupta-pentru-functia-de-presedinte-7965_1109099.html

Pe 24 noiembrie, în România vor avea loc alegeri prezidențiale. Cetățenii români, inclusiv moldovenii cu cetățenie română, vor avea de ales între 14 candidați. Pe lista acestora se regăsesc atât lideri ai partidelor politice din România, cât și candidați independenți, cu experiență în funcții politice importante, scrie HotNews, citat de IPN.

Lista candidaților la funcția de președinte al României cuprinde 10 susținuți de partide politice și 4 independenți.

Prima pe listă este Elena Lasconi, candidată de la Uniunea Salvați România. Aceasta este de meserie jurnalist, iar în prezent exercită funcția de primar al municipiului Câmpulung Muscel.

Cu numărul doi în buletinul de vot este George Simion de la Alianța pentru Unirea Românilor. Acesta este fondatorul Platformei Unioniste Acțiunea 2012, care militează pentru Unirea României cu Republica Moldova. În prezent, George Simion este deputat în Parlamentul României.

Actualul prim-ministru al României, Marcel Ciolacu, candidează la fotoliul prezidențial din partea Partidului Social Democrat. Acesta este cu numărul trei în buletinul de vot. Anterior a fost consilier local în Buzău, consilier județean, viceprimar, parlamentar și președinte al Camerei Deputaților.

Și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, este candidat în prezidențiale. Candidatul Partidului Național Liberal este cu numărul patru în buletin. Anterior a deținut funcția de premier al României, fiind și fost ministru al apărării.

Cu numărul cinci în buletin este Hunor Kelemen de la Uniunea Democrată Maghiară din România. El a fost ministru al culturii și patrimoniului național, iar în prezent este membru al Camerei Deputaților, Parlamentul României.

Fostul secretar general adjunct NATO, Mircea Geoană, candidează independent, fiind cu numărul șase în buletin. Anterior, Geoană a fost parlamentar, președinte al Senatului, fost președinte PSD, ministru al afacerilor externe

Un alt candidat independent este avocata Ana Birchall, care este a șaptea în buletin. Anterior ea a deținut funcția de ministru al justiției, dar și pe cea de viceprim-ministru pentru Implementarea Parteneriatelor Strategice ale României.

Prezentatoarea TV, Alexandra-Beatrice Bertalan-Păcuraru, este candidata de la Alternativa pentru Demnitate Națională. Ea este a opta în buletinul de vot la prezidențiale.

Sebastian-Constantin Popescu de la Partidul Noua Românie este al nouălea în buletin. În prezent el este administratorul ExclusiveNews.

Fostul prim-ministru al României, Ludovic Orban, este candidatul Forței Dreptei, formațiune pe care o conduce. Orban este al zecelea în buletinul de vot.

Cu numărul 11 printre prezidențiabili este candidatul independent Calin Georgescu. În prezent el este consultant internațional pe probleme de protecția mediului, dar și cadru didactic asociat la Universitatea din Pitești.

Pe poziția a 12-ea în buletin este candidatul independent Cristian Diaconescu, fost judecător și ex-ministru al justiției și al afacerilor externe. În prezent este membru al „Grupului Eminent al CTBTO” din cadrul ONU și profesor de Drept Internațional; Președintele platformei „Respect pentru România”

Cu numărul 13 în buletin este Cristian-Vasile Terheș de la Partidul Național Conservator Român. A fost preot la Episcopia greco-catolică Oradea și al comunității greco-catolice „St. John the Baptist Romanian Catholic Mission” din Tustin, California. Actualemente este eurodeputat AUR, Parlamentul European.

Ultimul în buletinul de vot este candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale, Silviu Predoiu. A fost cadru al Centrului de Informații Externe din cadrul Securității, fost prim-adjunct al directorului Serviciul de Informații Externe și ex-director interimar SIE.

Pentru alegerile președintelui României din 24 noiembrie, în Republica Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare. Aceleași secții de votare vor fi deschise și pentru alegerile pentru Senat și Camera Deputaților, din 1 decembrie.