Alegeri parţial libere şi parţial corecte, cu o presă dominată clar de un singur partid. Analiză Info-Prim Neo

Alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie au fost calificate drept parţial libere şi parţial corecte de către observatorii internaţionali şi incorecte de cei naţionali, în condiţiile în care Partidul Comuniştilor (PCRM) a subordonat şi a monopolizat cele mai importante posturi de radio şi TV din ţară, dominând piaţa mediatică, care a influenţat în mod corespunzător electoratul. Situaţia presei din Republica Moldova, în special cea electronică, a trezit în mod constant îngrijorarea oficialilor internaţionali şi experţilor naţionali, lucru care a fost accentuat în practic fiecare raport de monitorizare, efectuat de către observatori din partea Consiliului Europei, sau a instituţiilor UE. Carul însă nu s-a urnit din loc, iar situaţia a rămas aceeaşi, fapt recunoscut la scurt timp după alegerile din 5 aprilie şi de Marianne Mikko, fosta co-preşedinte al Comitetului de Cooperare UE – R. Moldova (din 14 iulie funcţia a fost preluată Monica Macovei). Marianne Mikko declara într-o conferinţă de presă că, în ciuda tuturor eforturilor Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM), plătită din banii contribuabililor, aceasta aşa şi nu s-a transformat într-o instituţie cu adevărat publică. Pe parcursul acestei campanii electorale şi secretarul general al CoE, Terry Davis s-a arătat îngrijorat de corectitudinea TRM, iar ca răspuns a primit un mesaj impertinent din partea administraţiei companiei. [Luptă inegală] Monitorizările efectuate încă în ajunul campaniei electorale din 5 aprilie arătau clar o dominanţă absolută a Partidului Comuniştilor de la guvernare la majoritatea posturilor de televiziune cu acoperire naţională sau cvasinaţională, precum Moldova 1, NIT, N4 şi, parţial, EU TV. Ultimele trei au primit şi un număr impunător de frecvenţe din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului, fapt ce le-a permis să-şi extindă simţitor aria de emisie. Aceeaşi situaţia s-a atestat şi la posturile de radio Antena C şi Radio Moldova, care, de asemenea, dispun de cea mai largă acoperite pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi timp, opoziţia a fost „bătută” de aceste mass-media, care au utilizat practic fiecare posibilitate de a critica, în special partidele parlamentare şi cele cu mai multe şanse la alegeri. Perioada de după alegerile din 5 aprilie şi evenimentele ce au urmat a fost caracterizată prin acuzaţii frontale, fără probe, aduse chiar de jurnaliştii de la posturile menţionate, în adresa „opoziţiei liberale”, care, potrivit lor, a „incendiat Parlamentul şi Preşedenţia, şi a încercat o lovitură de stat”. Posturile în cauză au sfidat astfel nu doar normele deontologice ale jurnalistului, dar şi normele legale. PCRM şi guvernarea au monopolizat masiv ediţiile de ştiri, iar grila de emisie a abundat de filme gen „no comment” cu Parlamentul şi Preşedinţia arzând, în prim-plan apărând liderii opoziţiei, sau chiar un film de lung metraj „Atac asupra Moldovei”, difuzat în mod repetat de posturile de televiziune. Acelaşi film a fost ulterior utilizat de comunişti în campania pentru alegerile din 29 iulie, pentru a face propagandă electorală. Opoziţia, atacată masiv, nu au beneficiat de dreptul la replică. Astfel, publicul (electoratul) a fost informat unilateral, din start, forţele politice fiind puse în situaţia de a lupta de pe poziţii inegale în campania electorală. [Situaţie veche, tehnici noi] Din punctul de vedere al reflectării la radio şi TV, campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate s-a remarcat inclusiv prin apelul adresat de preşedintele Vladimir Voronin, care este şi liderul PCRM, către TRM de a nu reflecta activitatea sa şi a înalţilor oficiali, antrenaţi în alegeri (după exemplul fostului preşedinte rus, Vladimir Putin, probabil). În aparenţă, TRM a ţinut cont de adresarea preşedintelui, iar un comportament similar a fost adoptat şi de celelalte posturi, considerate a fi afiliate PCRM. Deşi preşedintele şi miniştrii practic nu au mai apărut la televizor în calitatea lor de înalţi demnitari, ediţiile de ştiri au abundat în reportaje de la reparaţia grădiniţelor, a centrelor de sănătate, gazificare „cu sprijinul guvernului” şi alte ştiri, devenite deja tradiţionale, care au favorizat în mod clar guvernarea şi partidul de guvernământ. O altă tehnică nouă de manipulare a fost utilizată la rubricile electorale din buletinele de ştiri. Presa menţionată a difuzat masiv subiecte din campania electorală. De la conferinţele opoziţiei, însă, în cele mai dese cazuri, nu au informat despre tema propriu-zisă a conferinţei, dar au încercat să discrediteze partidele, prin reportaje tematice, departe de subiect şi deseori tendenţioase. În acelaşi timp, evenimentele organizate de partidul de guvernământ, sau Partidul Popular Creştin Democrat au fost reflectate masiv şi deseori favorizant. Era clar că aceasta se făcea la comandă şi avea un scop bine determinat. O altă tehnică folosită în campanie a fost utilizarea principiului de „două şi mai multe surse”. Adică, se mergea la conferinţa de presă a opoziţiei, se dădea pe post o declaraţie, de obicei 20-30 de secunde, după care urma replica, de obicei a PCRM, sau a unor angajaţi de stat. La prima vedere nimic deosebit, ba chiar pare a fi un comportament corect. Ideea este că, de fiecare dată, replica era oferită disproporţionat, era de două trei ori mai mare decât informaţia propriu-zisă, care deseori era trunchiată. În afară de aceasta, posturile respective nu au dat niciodată dreptul la replică atunci când comuniştii au acuzat opoziţia de careva comportament sau încălcări. Situaţia respectivă se repetă ca la indigo de câteva ori pe zi, la 4-5 posturi TV şi radio, timp de peste o lună, ceea ce iarăşi, nu poate decât să trezească convingerea că a fost elementul unei strategii. În plus, ştirile despre PCRM erau puse de fiecare dată la finalul rubricii electorala, pentru a lăsa ultima impresie. Posturile respective au dat reportaje de la activitatea în teren a partidelor, întâlniri cu alegătorii, doar de la PCRM şi Partidul Popular Creştin Democrat. Iar în cazul celorlalte partide, dacă şi s-a dat câte ceva, atunci doar cu scopul de a le critica. Astfel, campania electorală a fost reflectată în mod disproporţionat de majoritatea posturilor de radio şi TV, atât pe dimensiunea cantitativă, cât şi calitativă. Guvernarea a beneficiat de timpi de antenă în proporţie mai mare decât fiecare partid luat în parte şi a fost clar favorizată de instituţiile media menţionate mai sus. Trebuie, însă, de menţionat că dezbaterile s-au desfăşurat fără mari încălcări. Aceste emisiuni au fost mai libere şi degajate, în comparaţie cu perioada precedentă. În schimb, s-au comis o serie de încălcări grave în ce priveşte publicitatea electorală. La N4, de exemplu, practic pe parcursul întregii campanii electorale în emisiunea „Revista presei” au fost puse în prim plan două ziare cu mesajul de campanie al PCRM, ceea ce înseamnă încălcare gravă şi repetată. În alte cazuri,, contrar legislaţiei, au fost plasate spoturi electorale în cadrul ediţiilor informative. [Încotro şi până unde?] Cele două campanii electorale au demonstrat că legislaţia în domeniul audiovizualului, dar şi Codul electoral pe segmentul respectiv nu au susţinut testul, l-au picat a doua oară într-un an. CCA şi-a rezumat activitatea doar la o declaraţie, prin care a atenţionat radiodifuzorii să fie corecţi, şi la o şedinţă la care a făcut atenţionări, fără a ţine cont de măsura în care a încălcat fiecare radiodifuzor legislaţia. Acest fapt nu este productiv, iar CCA nu şi-a onorat una din obligaţii prin care trebuie în permanenţă să monitorizeze, să sesizeze şi să aducă activitatea radiodifuzorilor în conformitate cu legislaţia. Nu putem să urmărim o campanie de 45 sau 60 de zile fără a adopta o poziţie clară şi obiectivă. În cazul dat, este un faliment al Codului audiovizualului, Codului electoral şi al regulamentelor CEC şi CCA, care s-au dovedit inutile şi ineficiente. Dacă e să ne referim la motivele acestei situaţii, atunci trebuie să menţionăm, în primul rând, regimul care exercită presiuni foarte mari asupra mass-media. Presiunile din partea puterii au fost deosebit de mari. Constrângerile au venit, mai ales, prin stăpânirea mijloacelor de informare, dar şi prin legislaţie, care favorizează controlul. Nu s-a reuşit crearea unui serviciu public de radio şi televiziune, deşi societatea se luptă ani buni de zile pentru aceasts. În acelaşi timp, o parte din vină este şi a jurnaliştilor, care acceptă rolul lor de a fi partizani ai unei sau altei formaţiuni politice. Încotro şi până unde mergem în situaţia în care în a doua campanie electorală, în acelaşi an, s-au repetat aceleaşi greşeli şi încălcări? Cu trecerea timpului, se uită experienţa anterioară. Îngrijorător este că nu se ţine cont nici de lecţiile recente.