logo

Alegeri anticipate nu vor avea loc, comentator politic


https://www.ipn.md/ro/alegeri-anticipate-nu-vor-avea-loc-comentator-politic-7978_1047302.html

Comentatorul politic Ion Tăbârță consideră că alegeri parlamentare anticipate nu vor avea loc şi aceasta pentru că actualul scrutin a fost destul de costisitor pentru toți actorii politici implicați în proces, mai ales pentru actorii „grei”. În opinia sa, cel care decide acum, Partidul Democrat, nu are nicio garanție că va acumula un scor electoral mai bun în urma unui scrutin anticipat, care presupune cheltuieli noi. Or, PDM şi conducerea sa se comportă foarte şi foarte rațional, menționează comentatorul.

Solicitat de IPN, Ion Tăbârță a declarat că, odată cu prezentarea rezultatelor preliminare ale alegerilor parlamentare şi partajarea mandatelor, se conturează două scenarii de bază. Ambele implică Partidul Democrat care, în opinia sa, într-o formulă sau alta se va afla la guvernare. Primul scenariu, dar care este mai puțin probabil, spune comentatorul, ar fi o coaliție mare între PDM şi Partidul Socialiștilor. Și, crede Ion Tăbârță, aceasta ar fi unica formulă în care socialiştii ar putea să vină la guvernare. „Dacă înainte de alegeri erau anumite pronosticuri care spuneau că Partidul Socialiștilor va putea să formeze de unul singur Guvernul sau că o să acumuleze un scor destul de mare, care să mai necesite câteva mandate pentru a forma o guvernare, acum este foarte clar că Partidului Socialiștilor de unul singur îi va fi foarte greu. El nu are capacitatea să influențeze alți deputați să iasă din fracțiunile lor. Ei au nevoie tocmai de 16 deputați, de aceea va fi foarte şi foarte complicat. Unica șansă a lor este o coaliție mare cu democrații, ambalată „Pro Moldova” – idealul național şi un fel de echilibristică geopolitică. Posibil cu Partidul Șor, posibil – nu. Aici deja e alt aspect”, spune Ion Tăbârță.

Al doilea scenariu ar fi un Guvern votat de PDM împreună cu Partidul Șor şi alți deputați independenți sau din alte fracțiuni, cel mai probabil de la PSRM. În opinia comentatorului politic, mai puțin probabil vor fi deputați de la Blocul electoral ACUM, şi încă în numărul necesar pentru acest vot. Comentatorul consideră că ar putea avea loc o desprindere spectaculoasă de la PSRM, pentru că PDM ar putea pune în aplicare anumite metode pentru a influența deputați socialiști. Comentatorul amintește aici  espre anul 2015, când 14 deputați ai Partidului Comuniștilor şi șapte din Partidul Liberal Democrat au părăsit fracțiunile lor pentru a susține un Guvern condus de democrați. În opinia sa, cel mai probabil vom asista la un asemenea scenariu.

Ion Tăbârță nu crede că Blocul ACUM se va regăsi sau va participa la guvernare. Cu toate că nu este exclus să existe presiuni din exterior, dacă nu asupra întregului bloc, atunci pe anumite părți. „Însă dacă acest bloc își dorește să devină o alternativă reală pentru a readuce Republica Moldova pe făgașul integrării europene, trebuie să formeze o poziție bună, să se întărească în opoziție şi pe etape, începând cu alegerile locale, apoi prezidențiale, să se pregătească de următoarele alegeri parlamentare. Ei trebuie să reclădească treptat dreapta pro-europeană din Republica Moldova”, a menționat comentatorul.

În baza rezultatelor preliminare, în urma alegerilor din 24 februarie, Partidul Socialiștilor a obținut cele mai multe mandate – 35, fiind urmat de Partidul Democrat, cu 30 de mandate, și de blocul ACUM, cu 26 de mandate. Partidul Politic „Șor” a obținut șapte mandate și încă trei mandate sunt ale candidaților independenți.