Alegătorii moldoveni de peste hotare au fost prost informaţi despre referendum, observatori
https://www.ipn.md/ro/alegatorii-moldoveni-de-peste-hotare-au-fost-prost-informati-despre-7965_985001.html
Observatorii asociaţiilor „Promo-Lex” şi „Moştenitorii”, care au monitorizat peste hotare procesul de votare la referendum, spun că migranţii moldoveni nu au fost bine informaţi. Alegătorii din străinătate s-au declarat indignaţi de lipsa campaniilor de informare, iar juriştii cred că vina o poartă Comisia Electorală Centrală (CEC), ONG-urile, dar şi formaţiunile politice participante în campania electorală.
Potrivit unor informaţii preliminare despre procesul de votare în 40 de secţii din 11 ţări, monitorizate „Promo-Lex” şi „Moştenitorii” (din totalul de 78 de secţii peste hotare), în majoritatea lipsea afişajul privind procedura de vot.
Juristul Asociaţiei „Promo-Lex”, Alexandru Postică, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Agenţia „Info-Prim Neo” luni, 6 septembrie, că în secţii de vptare din Portugalia şi Italia au fost observate postere de educaţie electorală pe care era demonstrată procedura de vot în baza buletinului de identitate, în timp ce legea spune că votarea peste hotare are loc în baza paşaportului de călătorie.
Potrivit observatorilor, la cele 40 de secţii de votare monitorizate au votat 11 517 de alegători. Din numărul total de voturi exprimate, 98% au opţiunea „pentru”, iar 1,9% „contra”. Mai puţin de 0,1% din buletine au fost declarate nevalabile.
Alexandru Postică a mai spus că sistemul on-line de înregistrare a alegătorilor peste hotare nu a funcţionat bine, deoarece datele arată că doar 2% din alegători au votat pe liste de alegători de bază, restul au votat pe liste suplimentare.
Preşedintele „Promo-Lex”, Ion Manole, a declarat că în pofida incidentelor înregistrate, interesul alegătorilor moldoveni de peste hotare faţă de scrutinele din ţară nu scade.
Tatiana Zloi de la Asociaţia „Moştenitorii” din Bălţi a explicat că pentru monitorizare au fost alese secţiile la care s-a aşteptat cea mai mare prezenţă la vot.
Un raport cu recomandări şi o analiză a tendinţelor depistate la secţiile de vot peste hotare va fi prezentat într-o săptămână.