logo

Albot este la un pas de tabloul principal la US Open


https://www.ipn.md/ro/albot-este-la-un-pas-de-tabloul-principal-la-us-7979_1036570.html

Radu Albot a depășit două tururi preliminare la US Open. Tenismenul moldovean nu a avut probleme în partidele cu Joao Domingues și Garin Christian, transmite IPN.

Mai întâi, Albot a trecut de portughezul Joao Domingues, locul 186 ATP, scor 6-0, 6-1. Apoi, el l-a învins pe chilianul Garin Christian, locul 215 mondial, cu 6-4, 6-4. În această seară, Albot îl va înfrunta pe canadianul Frank Dancevic, locul 358 ATP.

În cazul unei noi victorii, tenismenul moldovean va ajunge pe tabloul principal la US Open și își va asigura un premiu de 50 000 de dolari.