logo

Ala Tocarciuc: În următoarele luni va crește numărul de bolnavi gravi cu COVID-19


https://www.ipn.md/ro/ala-tocarciuc-in-urmatoarele-luni-va-creste-numarul-de-8004_1076360.html

Ala Tocarciuc, expertă în probleme de sănătate publică, susține că datele existente cu privire la situația epidemiologică indică asupra faptului că în următoarea perioadă va crește numărul de infectări cu COVID-19 și a pacienților în stare gravă. În aceste condiții și în condițiile în care și așa persistă problema resurselor umane, spune experta, trebuie gândite mecanisme pentru a scoate presiunea de pe lucrătorii medicali, care vor trebui să facă față pandemiei și în perioada ce urmează. Opiniile au fost exprimate la dezbaterile publice: „Eficiența gestionării crizei COVID-19 în Republica Moldova”, organizate de Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, transmite IPN.

Ala Tocarciuc a menționat că forța motrice în sistemul de sănătate au fost oamenii – lucrătorii medicali. „Datorită medicilor, noi am reușit să avem, în unele domenii, niște scoruri bune. Dacă e să ne uităm, rata deceselor față de numărul total de oameni îmbolnăviți, ea este joasă. Și dacă e să ne uităm la calitatea tratamentului, ea este bună astăzi. Este datorită medicilor”, susține experta.

Potrivit ei, sistemul de sănătate a lucrat pe trei dimensiuni. Agenția Națională pentru Sănătate Publică trebuia să lucreze pe partea de prevenire, depistarea pacienților, urmărirea contacților. În momentul în care pacientul avea primele simptome, el intra în competența sistemului de medicină primară. Odată cu confirmarea diagnosticului, pacientul intra în xomprtimentul de tratament. „Aceste trei segmente au avut de suferit primul șoc atunci când au fost primii pacienți, iar lucrătorii medicali nu aveau echipamente de protecție. Totuși, foarte repede au fost re-grupate forțele și societatea s-a mobilizat, inclusiv prin colectare de fonduri, coasere de măști etc. Respectiv, la sfârșit de aprilie, lucrătorii medicali, având deja echipamente, se simțeau un pic mai sigur”, a notat Ala Tocarciuc.

În opinia sa, pe partea de urgență și medicină primară, șocul mai continuă. Și aceasta pentru că, dacă în martie și pe timp de vară se adresau doar pacienții cu COVID-19 și urgențe grave, acum pacienții cronici, care au luat o pauză, au revenit. Și aceasta pentru că au început acutizările de toamnă. În aceste condiții medicina de urgență și medicina primară continuă să lucreze sub presiune foarte mare și în prezent.

În altă ordine de idei, experta a declarat că, odată cu pandemia, în societate s-a creat un conflict de interese, constituindu-se mai multe grupuri. Cineva a pledat pentru salvarea economiei și a pus pe primul plan interesele economice. Un alt grup, susținut de comunitățile religioase, a negat existența virusului și continuă să o nege. A fost și comunitatea medicală care a atenționat că oamenii mor, că personalul medical se sufocă în echipamentele de protecție și le-a cerut oamenilor responsabilitate. Totodată, a mai fost o parte din societate, conștientă, care a fost cumva neutră și care nu se implica în discuții și în luarea deciziilor.

„Această confruntare, în special, între economic și partea medicală continuă și acum. Și chiar și în alte state – unde se instituie carantină, oamenii protestează masiv. Ceea ce ne așteaptă și pe noi în următoarele săptămâni. Numărul de bolnavi va crește. Autoritățile vor dori să introducă noi măsuri restrictive, carantină. Dar forțele motrice economice, religioase și poate o parte din cei neutri vor ieși în stradă să spună că nu mai vor să stea în carantină”, a mai punctat Ala Tocarciuc.

Dezbaterea este realizată în cadrul proiectului Asociației ADEPT „Cu ochii pe autorități: gestionarea stării de urgență și a crizei provocate de Coronavirus”, implementat cu sprijinul Departamentului Buna Guvernare al Fundației Soros Moldova.