logo

Ajutor de sărbători pentru pensionarii cu pensii mai mici de 2 mii de lei


https://www.ipn.md/ro/ajutor-de-sarbatori-pentru-pensionarii-cu-pensii-mai-mici-de-7965_1045558.html

Pensionarii care au o pensie mai mică de două mii de lei vor primi, în ajunul sărbătorilor de iarnă, câte 600 de lei. De acest ajutor urmează să beneficieze peste 500 de mii de pensionari, iar banii vor fi alocați în a doua jumătate a lunii decembrie. Anunțul l-a făcut liderul PDM, Vlad Plahotniuc, după ședința formațiunii, marți, 27 noiembrie, transmite IPN.

Potrivit lui Vlad Plahotniuc, compensația pentru căldură acordată familiilor social-vulnerabile va crește cu 12%. La fel, va fi majorat și venitul minim de la care se acordă compensația pentru căldură. Toate familiile cu venituri de până la două mii de lei vor primi lunar câte 350 de lei, pentru perioada noiembrie-martie. Anterior, de aceste compensații beneficiau familiile cu venituri de până la 1600 de lei.

Liderul PDM a mai spus că vor crește, cu procente cuprinse între 35% și 100%, salariile poștașilor, preponderent din mediul rural. Circa 4800 de poștași vor primi salarii mai mari pentru luna decembrie. În baza adresărilor parvenite de la cetățeni, tot din decembrie, poștașii vor duce pensiile acasă la persoanele care vor solicita.

Potrivit lui Vlad Plahotniuc, toți bugetarii care au primit până acum premii de sărbători le vor primi și în continuare, în luna decembrie. De asemenea, se va păstra și premiul anual, așa-numitul al 13-lea salariu, pe care bugetarii îl vor primi în luna februarie, iar în cazul bugetarilor din domeniul educației, în luna august.