logo

Ajutoare unice la 1 octombrie pentru beneficiarii de pensii mai mici de 5 000 de lei


https://www.ipn.md/ro/ajutoare-unice-la-1-octombrie-pentru-beneficiarii-de-pensii-7967_1091872.html

Beneficiarii de toate tipurile de pensii și alocații sociale de stat al căror cuantum lunar nu depășește 5 000 de lei vor primi un suport unic în valoare de 1 500 de lei. Ajutorul unic va fi acordat la 1 octombrie celor domiciliați în Republica Moldova. Cabinetul de miniștri a aprobat modificări la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, transmite IPN.

Proiectul stabilește, din 1 octombrie, o indemnizație lunară în mărime de 1000 de lei pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, tuturor copiilor, indiferent dacă părinții acestora au statut de persoană asigurată sau neasigurată. Tot din 1 octombrie urmează să fie majorată de la 370 până la 500 de lei indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină.

Autoritățile mai planifică să mențină cuantumul ajutorului pentru perioada rece a anului la 700 de lei. Astfel, pentru acordarea prestației date pentru numărul estimativ de cca 245 mii de beneficiari în bugetul de asigurări sociale de stat se precizează suplimentar alocarea a 50 249,5 mii lei din bugetul de stat pentru anul 2022.