AIE a murit "de moarte bună". Trăiască A! Analiză Info-Prim Neo, episodul I. RELUARE DIN 03.08.10

La un an de la alegerile parlamentare anticipate din iulie 2009 şi de la constituirea Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) la 8 august 2009 s-a bătut multă monedă politică şi politologică în legătură cu rezultatele înregistrate de actuala guvernare. În linii mari, au avut dreptate şi cei care au lăudat-o, şi cei care au criticat-o, pentru că este firesc să existe şi plusuri, şi minusuri într-un an dintr-un act de guvernare. A contat mai mult cine şi cum a vrut să vadă paharul: pe jumătate plin sau pe jumătate gol. În linii mari, paharul plin înseamnă evitarea colapsului economic şi social în condiţiile când ţări cu potenţial economic şi politic incomparabil mai mare s-au confruntat cu grave probleme economice şi sociale, în special din cauza crizei mondiale. Unii experţi străini vorbesc despre stabilizarea economiei Moldovei şi aceasta nu este ceva de neglijat în cazul unor aprecieri. Paharul gol înseamnă nedeblocarea situaţiei politice timp de un an, fără prea multe şanse suplimentare de deblocare chiar dacă referendumul privind alegerea şefului statului va avea loc şi se va solda cu rezultatul scontat de Alianţa de guvernământ. Aceasta însemnă pericol de permanentizare a instabilităţii politice cu grave consecinţe pe segment social-economic. Dar, spuneam, nimic nou sub soare în acest sens, pentru că o forţă politică de aia şi vine la guvernare ca să soluţioneze anumite probleme, iar pe altele să nu le poată. Vine altă forţă care poate sau aceeaşi forţă care convinge oamenii că mai poate şi aceasta este esenţa democraţiei. Mai nou şi mai important este faptul că acest an care s-a scurs a demonstrat necesitatea şi posibilitatea guvernării Republicii Moldova în condiţii de coaliţie politică, după o perioadă îndelungată de guvernare de către un singur partid-stat. Respectiv, anul care s-a scurs a lăsat şi Moldovei şansa să creadă că se poate autoguverna în regim democratic, de compromis, de pluralism şi de respectare a intereselor mai multor grupuri de populaţie, reprezentate de formaţiunile intrate în Parlament. De fapt, este un indiciu de uşoară europenizare a ţării, pentru că toate ţările europene democratice se guvernează în format coaliţional. Această primă concluzie poate fi extrapolată peste întreg mandatul de guvernare al AIE care putem spune că, {de facto}, s-a consumat, chiar dacă, {de jure}, ar mai putea dura cam până la sfârşitul lui 2010. Aceasta pentru că Parlamentul controlat de AIE va reveni din vacanţa de vară pentru un timp foarte scurt ca mai apoi să intre în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale şi legislative anticipate, când nu va mai putea şi nici nu va avea dreptul să adopte documente importante pentru soarta ţării şi propria soartă. Şi Guvernul va căpăta foarte curând calificativul „în exerciţiu”, astfel încât mandatul AIE este ca şi încheiat. Privită prin această prismă, ar fi util să urmărim evoluţia, într-un fel optimistă, a formei coaliţioniste actuale de guvernare democratică, după eşecul Alianţei pentru Democraţie şi Reforme (ADR) de acum 10 ani. Astfel, aceasta a existat şi a rezistat timp de un an, în pofida unor pronosticuri sumbre care au însoţit-o pe tot parcursul şi a unui şir enorm de riscuri şi pericole de ordin intern şi extern. Această viziune ar putea fi utilă dacă nu actualei AIE, atunci viitoarei Alianţe (A). [Pronosticuri şi pericole externe] Pronosticurile cele mai negre le-a formulat cu multă vervă Partidul Comuniştilor (PCRM), principala şi unica formaţiune de opoziţie parlamentară. „Cadavru politic neconstituit” este cel mai „gingaş” pronostic - apreciere „pcrm”-istă la adresa AIE. De la PCRM a avut coaliţia de guvernământ şi cel mai mare pericol extern. A fost un pericol real şi foarte serios nu doar pentru că PCRM a lucrat masiv şi profesionist, din perspectiva scopurilor sale, pentru crearea unei imagini negative a AIE în rândurile propriilor simpatizaţi şi a societăţii în ansamblu. Neparticiparea comuniştilor la şedinţele Parlamentului a urmărit scopul să-l facă pe acesta nefuncţional, respectiv, să demoleze însuşi actul guvernării. Se pare că nici peste un an de la validarea rezultatelor alegerilor din 29 iulie 2009 de către Curtea Constituţională, PCRM nu a recunoscut legitimitatea noii puteri, aşteptând căderea acesteia „din clipă în clipă”. AIE nu a contrapus acestei acţiuni o reacţie pe potrivă şi timpul o va demonstra dacă a avut dreptate. Efectul acestui pericol se va developa pe deplin doar după aşteptatele alegeri prezidenţiale şi parlamentare din toamnă. El ar putea lovi în egală măsură în PCRM care, oricum, a lipsit total de pe arena luării deciziilor colective în Parlament şi în ţară timp de un an, în componentele actualei AIE sau ale viitoarei A. Din exterior, AIE a avut de înfruntat pericolul crizei mondiale cu specific moldovenesc, lipsei banilor în buget pentru nevoi elementare, precum şi presiunile previzibile ale unor actori internaţionali implicaţi în soluţionarea (tergiversarea) conflictului transnistrean. Alianţa de guvernare a făcut faţă în mod diferit acestor provocări, inclusiv din cauza că în mod diferit au tras la carul coaliţional componentele acesteia. [Riscuri şi pericole interne] Însă cele mai mari pericole şi riscuri pentru coaliţia de guvernare şi le-a produs ea însăşi. În mare parte, ele vor rămâne aceleaşi şi pentru viitoarele formule de coaliţie, respectiv, vor influenţa viabilitatea acestora. AIE a fost hărţuită din interior, uneori la limită, de rivalităţile personale, făţişe şi camuflate, ale liderilor şi staff-urilor formaţiunilor componente. Aceştia nu au ştiut totdeauna, sau nu au fost capabili, să menţină echilibrul intereselor AIA şi ale propriilor partide. Mai multe din aceste lacune pot fi trecute pe seama deficitului de cultură politică, inclusiv experienţă de convieţuire în condiţiile guvernării de coaliţie. S-a făcut multă politică măruntă, subterană, s-au tolerat şi s-au stimulat vânzările şi trădările, precum şi migraţia politică în interiorul AIE, ceea ce a constituit pericolul cel mai mare şi mai real pentru existenţa ei. Unele formaţiuni s-au comportat ca şi cum ar fi deja „partidul puterii”, unicul, muşcând, deseori, din „torta” vecinului de coaliţie, pe care l-au tratat ca pe un frate mai mic. Acestea nu au însuşit lecţia „omului cu barbă”, mai nou - şi „cu doi plămâni”, potrivit căreia, în politică, buturuga mică răstoarnă mai des carul mare decât invers. Sau poate că „partidele puterii” cred că s-ar simţi mai confortabil cu alte „buturugi mici” în cadrul viitoarelor coaliţii? Da, este democratic ca fiecare membru de partid să-şi poată părăsi formaţiunea şi adera la alta. Dar interesele unei guvernări de coaliţie ar trebui să reglementeze, ba chiar să limiteze acest drept după formula: „oricine are dreptul să iasă din partid, nimeni nu poate fi acceptat în partidele partenere de coaliţie, atâta timp cât coaliţia există”. Acceptarea înseamnă distrugerea {de facto} a coaliţiei, cu responsabilizarea şi taxarea respectivă de către electorat. [Reguli de joc pentru guvernare de coaliţie] Aceste şi alte pericole şi riscuri ar fi putut fi (sau vor putea fi) evitate, dacă formaţiunile componente ale AIE ar fi avut aprobate reguli de joc clare, detaliate şi publice. Pe parcursul anului, Agenţia Info-Prim Neo i-a „ispitit” de mai multe ori pe liderii AIE ce cred despre necesitatea şi conţinutul unui gen de regulament care ar prevedea mecanismul de interacţiune în cadrul Alianţei. Un anumit document în acest sens a apărut, într-adevăr, dar într-un foarte mare târziu şi care nu a fost dat publicităţii, nemaivorbind de promovarea lui. Felul în care aceest document a fost elaborat şi adoptat sugerează o mare lipsă de interes a tuturor sau majorităţii actorilor politici din cadrul AIE pentru reguli exacte, clare şi publice de joc. De ce oare? Au ştiut că, oricum, nu vor putea sau ni li se va permite să se ţină de ele? Din alte motive? Or, un regulament de interacţiune coaliţională are aceeaşi importanţă ca şi Programul de guvernare, dacă nu ar trebui să fie chiar un capitol aparte al Programului respectiv. Caracterul public al documentului ar fi asigurat o mai mare sinceritate şi responsabilitate a componentelor în faţa Alianţei şi a Alianţei în faţa societăţii. Regulile de joc urmau să stabilească mecanisme clare de constituire, activitate comună şi desfiinţare a AIE. Apropo, şi momentul desfiinţării AIE trebuie anunţat oficial, inclusiv spre binele componentelor AIE şi a viitoarelor A. Şi pentru a nu deruta electoratul. [Atât despre riscuri şi pericole, despre sursele de existenţă şi consolidare („betonare”) a AIE – în următoarele episoade ale analizei „AIE a murit de moarte bună. Trăiască A!” Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]