logo

Agricultorii protestează la Parlament. Deputat PAS: Depunem moțiune de cenzură


https://www.ipn.md/ro/agricultorii-protesteaza-la-parlament-deputat-pas-depunem-motiune-de-7967_1078429.html

Agricultorii, nemulțumiți de mărimea și felul cum se acordă compensațiile pentru pierderile pe care le-au suportat din cauza secetei, dar și de prevederile politicii bugetar-fiscale pentru anul viitor, protestează în fața clădii Parlamentului, unde plenul se convoacă astăzi în ședință. Aceștia au adus mai multe tractoare, pe scări, chiar în fața intrării centrale. În zonă, circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt a fost blocată. Manifestanții spun că își doresc un dialog cu deputații. La fața locului este și o ambulanță, transmite IPN.

Unul dintre protestatari a spus că agricultorii au fost bruscați de forțele de ordine și că asupra lor s-a intervenit cu gaze lacrimogene. Pe de altă parte, mai mulți carabinieri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În fața mulțimii a ieșit deputatul PAS, Mihai Popșoi, care a spus că astăzi, PAS și Platforma DA vor depune moțiune împotriva Guvernului Chicu, în ședința în plen, la 13.30. „Săptămâna viitoare, Guvernul trebuie să plece!”, a adăugat acesta. Deputatul a făcut apel la calm. La care protestatarii au scandat: „Jos Guvernul!” și „Anticipate!”.

Ulterior, o parte din reprezentanții protestatarilor au mers la discuții cu deputați ai opoziției, care i-au informat că au depus și vor insista pe un amendament pentru menținerea cotei TVA de 8% pentru producția agricolă.

Ședința Parlamentului a fost programată pentru ora 12.00, după care a fost transferată pentru ora 13.30.