logo

Agricultorii au depus cereri de subvenţionare în sumă de 78 mln lei


https://www.ipn.md/ro/agricultorii-au-depus-cereri-de-subventionare-in-suma-de-78-7966_986114.html

Cereri de subvenţionare în sumă de 78 de milioane de lei au depus până acum beneficiarii pentru cele 100 de milioane de lei cu care a fost suplimentat recent Fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli, a comunicat viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, transmite Info-Prim Neo. Potrivit viceministrului solicitările depuse vor fi acoperite, iar restul mijloacelor vor fi orientate pentru plata subvenţiilor acelor producători care vor mai depune cereri în lunile noiembrie-decembrie. În total în anul curent au fost plătite subvenţii în sumă de 330 milioane de lei. Cele mai multe cereri au parvenit pentru subvenţionarea creditării, plantarea legumelor în sere, a culturilor multianuale, în special a livezilor.