Serviciul Fiscal de Stat atestă o trecere lejeră a agenților economici de la activitatea economică pe bază de patentă la activitate de antreprenoriat independentă, care presupune respectarea mai multor reguli de ordin fiscal. În anul 2017 au fost înregistrate 1285 de persoane fizice care desfășoară activități economice și care au trecut la activitate de antreprenoriat independentă. De la 1 ianuarie și până la 31 octombrie, au fost înregistrate încă 277 de persoane. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor privind practicarea și impozitarea activității independente în domeniul comerțului cu amănuntul, desfășurate de către Comisia pentru economie, buget și finanțe a Parlamentului.
În cadrul audierilor, șefa Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor din cadrul SFS, Olga Golban, a spus că, spre deosebire de patenta de întreprinzător, care presupune achitarea, lunar, a unei sume fixe în buget, o activitate de antreprenoriat independentă presupune utilizarea mașinii de casă și control, eliberarea de bonuri fiscale și achitarea de impozite în funcție de venitul acumulat. La fel, persoanele fizice achită contribuții sociale pentru un an în sumă de 8428 de lei.
Numărul titularilor de patentă s-a redus. Dacă la din 31 decembrie 2016 erau 10579 de persoane care activau în bază de patentă, la 31 octombrie 2018 numărul acestora era de aproape opt mii. Olga Golban a mai spus că în baza declarațiilor prezentate pentru anul 2017, persoanele care au avut o activitate independentă au declarat un venit de aproape 84 de milioane de lei, iar impozitul din activitatea independentă achitat pentru anul 2017 a constituit 185 de mii de lei.
Președintele comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Ștefan Creangă, a menționat că activitatea independentă trebuie promovată, deoarece este mai corectă sub aspect de administrare fiscală. În ceea ce privește persoanele care activează pe bază de patentă, sunt necesare mai multe acțiuni pentru a-i informa și determina să treacă la activitatea de antreprenoriat independentă. Potrivit lui Ștefan Creangă, deși este mai ușor de activat în bază de patentă, prin achitarea lunară a unei sume fixe, această formă de activitate nu își demonstrează eficiența. Deținătorii de patentă comercializează chiar și produse care nu sunt prevăzute în lista celor permise.
Recent Guvernul a avizat un proiect de lege care prevede repetat prelungirea termenului de utilizare a patentei de întreprinzător, de această dată până la 31 decembrie 2019. Până atunci, urmează să fie promovate activități de pregătire, informare și conștientizare a ageriților economici privind trecerea la o altă formă de activitate.