Agenţii economici care „se simt curaţi în faţa statului” pot refuza să achite donaţii pentru proiectele sale sociale
https://www.ipn.md/ro/agentii-economici-care-se-simt-curati-in-fata-statului-pot-refuza-sa-achite-dona-7967_963776.html
Agenţii economici „care se simt curaţi în faţa statului ar putea arunca la coş” solicitările din partea statului de sponsorizare a iniţiativelor sociale, fără frica de a fi ulterior persecutaţi de autorităţi. Aceasta este una din concluziile formulate, joi, 1 martie, în cadrul şedinţei Clubului de presă din Chişinău, care a abordat relaţiile dintre oamenii de afaceri şi autorităţile publice în RM în cadrul fenomenului “impozitării neoficiale”.
Potrivit analistului economic, Veaceslav Ioniţă, „statul controlează doar vreo 50% din economie, fără să poată controla restul, deoarece are instituţii şi administrare fiscală foarte slabă”. Astfel, un stat slab creează un sistem vicios, pentru că în loc să-şi consolideze capacitatea şi relaţiile cu agenţii economici, închide ochii la unele ilegalităţi comise de agentul economic, inclusiv contabilitatea dublă, cu condiţia ca acesta să achite plăţi neformale, atunci când i se solicită.
Analistul politic Igor Munteanu a menţionat că existenţa paralelă a celor două sisteme de impozitare, oficială şi neoficială, este contraproductivă atât pentru creşterea economică de perspectivă, cât şi pentru sănătatea instituţiilor publice. Potrivit expertului, acest sistem paralel de impozitare conduce la tentaţia obiectivă a businessului de a nu rămâne în legalitate, de a-şi ascunde profiturile, pentru că ştie: cu cât mai mare este percepţia oficialilor despre businessul lui, cu atât mai mare va fi presiunea asupra sa de a da bani pentru proiectele sociale ale statului.
Analiştii susţin că plăţile neoficiale achitate de agenţii economici la finanţarea diferitor iniţiative sociale, lansate de autorităţi, s-ar putea ridica la 300 mil. lei, faţă de 220 mil. estimate anterior.
Patru din cinci respondenţi ai unui sondaj efectuat de IDIS printre agenţii economici au afirmat că în 2006 li s-a solicitat, de către unele autorităţi publice, să achite bani în afara impozitelor oficiale prevăzute de legislaţia fiscală. Banii au fost achitaţi în cash, fără chitanţe de plată. 90% din respondenţi au considerat că aceste plăţi sunt o povară şi o impunere ilegală. Majoritatea respondenţilor au convingerea că nu pot scăpa nepedepsiţi dacă nu achită plăţile cerute de autorităţi.
Experţii au reiterat că autorităţile şi-au asumat în mod ilegal misiunile ce revin organizaţiilor filantropice, bisericii, ONG-urilor etc. În acest caz, aceştia solicită statului accelerarea unui cadru de reglementare a relaţiilor publice-private, dezicerea de activităţile filantropice şi formularea de politici pentru a rezolva problemele sociale pe termen lung.