logo

Agenția Medicamentului a autorizat 39 de medicamente noi


https://www.ipn.md/ro/agentia-medicamentului-a-autorizat-39-de-medicamente-noi-7967_1099559.html

Treizeci și nouă de medicamente noi urmează să fie disponibile în farmacii. Membrii Comisiei Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au autorizat 72 produse medicamentoase, dintre care 39 – primar (medicamente noi pe piață) și 33 – repetat, transmite IPN.

Printre medicamentele autorizate primar este Mydocalm Long, comprimate cu eliberare prelungită (DCI: Tolperisonum), pentru tratamentul tonusului muscular scheletic crescut patologic după un accident vascular cerebral la adulți. Vinitel sirop (DCI: Acidum valproicum) – utilizat pentru a trata epilepsia (crizele) la adulți și copii.

Printre cele autorizare repetat este AEvit® capsule moi (DCI: Retinolum + Tocopherolum) – se utilizează cu scop de tratament în boli și stări care necesită utilizarea pe termen lung a dozelor mari de vitamina A în asociere cu vitamina E: modificări ale vaselor de sânge de origine aterosclerotică, tulburarea nutriției țesuturilor, endarteriită obliterantă etc. La fel, e vorba despre Citramon-BP Forte comprimate (DCI: Acidum acetylsalicylicum + Paracetamolum + Coffeinum) – este destinat utilizării la adulţi în: tratamentul simptomatic de scurtă durată al durerilor de cap, migrenă, dureri de dinţi etc.