Afacerile inedite iau amploare în agricultura moldovenească
https://www.ipn.md/ro/afacerile-inedite-iau-amploare-in-agricultura-moldoveneasca-7966_1001539.html
Tot mai mulţi moldoveni se lansează în afaceri agricole netradiţionale pentru Republica Moldova. Aceştia aleg să crească căpşune până toamna târziu sau să cultive mure. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare spune că încurajează astfel de iniţiative. Agricultorii spun că au aflat din întâmplare despre astfel de afaceri pe internet sau au început să se documenteze după ce au observat cât de mult costă produsele de acest gen importate.
Un agricultor care creşte căpşune până în luna noiembrie în câmp deschis a declarat pentru Info-Prim Neo că a investit iniţial 400 de mii lei pentru procurarea plantelor necesare pentru un hectar de căpşune, a stropitorilor şi instrumentelor pentru susţinerea plantaţiilor. „Dacă mai aveam o lună de culegere, cred că deja recuperam investiţiile făcute. Acum plantele au flori şi căpşune încă verzi, voi încerca să le mut într-o seră, poate se vor coace încă”, a spus producătorul.
O femeie din Ţipala creşte mure deja de 4 ani. Are o plantaţie de peste 3 ha. Zice că încă nu şi-a recuperat investiţia, dar a fost ajutată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare cu o subvenţie. Murele le vinde fie congelate rapid, fie gem. Face şi vin de mure. „Am văzut iniţial că murele costă foarte scump în supermarket-uri şi m-am gândit să aflu mai multe despre cultivarea lor”, a precizat producătoarea.
Solicitat de Info-Prim Neo, ministrul agriculturii, Vasile Bumacov, a menţionat că producătorii agricoli cu afaceri netradiţionale pentru Republica Moldova sunt tot mai des întâlniţi. Aceştia se inspiră din experienţa agricolă a altor state. „Suntem foarte mulţumiţi că i-a amploare cultivarea baciferelor în ţară. Pomuşoarele sunt produse agricole cu valoare adăugată înaltă. Nu degeaba în toate hotelurile mari de peste hotare dimineaţa se servesc mure şi căpşune, ele sunt la mare căutare printre consumatori”, a relatat ministrul.
Vasile Bumacov a mai menţionat că moldovenii au început a creşte şi fructele utilizând tehnica modernă. Ia amploare şi cultivarea strugurilor de masă care până acum Moldova le importa de peste hotare. „Tot din categoria agricultorilor neobişnuiţi sunt şi crescătorii preponderent de dovleac”, a specificat ministrul. Aceştia nu doar cresc, ci şi promovează cultura consumului bucatelor din dovleac.
Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare subvenţionează afacerile agricole începătoare, de asemenea agricultorii sunt sfătuiţi cum să aplice la diferite proiecte străine de finanţare pentru a-şi putea dezvolta businessul. Multe dintre produsele acestora pot fi găsite la Iarmarocul cu produse ecologice organizat lângă sediul Ministerului Agriculturii în fiecare sâmbătă şi duminică.