Aduşi la disperare, bătrânii au ieşit din nou în Piaţa Marii Adunări Naţionale
https://www.ipn.md/ro/adusi-la-disperare-batranii-au-iesit-din-nou-in-piata-marii-adunari-nationale-7967_969934.html
Aduşi la disperare, bătrânii au ieşit din nou marţi, 3 iunie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. După majorările recente la produsele alimentare, pensionarii se tem că nu vor reuşi să supravieţuiască cu o pensie de doar 300 de lei, transmite Info-Prim Neo.
Bătrânii, aproximativ 200 la număr, şi-au manifestat dezacordul faţă de politica statului şi s-au plâns pe pensia extrem de mică. „Să trăiască Voronin (Vladimir Voronin, preşedintele R. Moldova – n.r.) cel puţin o lună de zile cu aşa bani, să vedem noi atunci cum va supravieţui el. Doar minciuni a spus până acum”, a menţionat unul dintre protestatari.
Bătrânii au acuzat că plăţile pentru chirie se majorează pe zi ce trece, produsele alimentare se scumpesc, medicamentele sunt inaccesibile pentru majoritatea pensionarilor. „Noi nu avem cu ce trăi!”, „Cerem de la comunişti să se întoarcă cu faţa la pensionari. Dacă nu pot conduce ţara, să plece!”, au scandat bătrânii.
Mitingul a fost organizat de asociaţia obştească pentru protecţia consumatorului „Salvgardare”. Maia Laguta, preşedintele organizaţiei, a declarat că în seara zilei de 2 iunie mai mulţi poliţişti îmbrăcaţi în civil au inspectat zona în care locuieşte, iar marţi dimineaţa au încercat să o împiedice să se prezinte la protest. Oamenii legii au reţinut şoferul maşinii în care erau pancardele şi portavocea pregătite pentru acţiune, a adăugat sursa citată.
Aceleaşi învinuiri au fost formulate de organizatori şi la precedenta acţiune de protest, desfăşurată la 13 mai. Poliţia a respins orice implicare.
Maia Laguta a anunţat că intenţionează să organizeze proteste în fiecare zi de marţi şi sâmbătă.
Organizaţia obştească „Salvgardare” a fost înfiinţată în 2005 şi se declară apărarător al drepturilor consumatorilor.