logo

Adunarea Generală a Judecătorilor, fixată pentru 19 decembrie


https://www.ipn.md/ro/adunarea-generala-a-judecatorilor-fixata-pentru-19-decembrie-7965_1108956.html

Adunarea Generală a Judecătorilor a fost convocată pentru data de 19 decembrie. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Consiliul Superior al Magistraturii, transmite IPN.

Membrii CSM au aprobat proiectul agendei pentru ședința Adunării Generale a Judecătorilor. Printre chestiunile care vor fi dezbătute sunt alegerea membrilor în organele specializate ale CSM din rândul judecătorilor, precum și aprobarea modificărilor operate la Regulamentul cu privire la funcționarea Adunării Generale a Judecătorilor.

Adunarea Generală a Judecătorilor urmează să se desfășoare la Palatul Republicii, începând cu ora 10.00.