Adresarea Tiraspolului către ONU nu este rezonabilă, Victor Osipov
https://www.ipn.md/ro/adresarea-tiraspolului-catre-onu-nu-este-rezonabila-victor-osipov-7965_984271.html
Autorităţile de la Tiraspol au utilizat decizia Curţii de la Haga privind Kosovo pentru a reitera aspiraţiile lor nefondate de 20 de ani. Astfel a comentat Vicepremierul pentru reintegrare al Republicii Moldova, Victor Osipov, gestul Tiraspolului de adresare a unei scrisori oficiale Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în care a solicitat recunoaşterea pe plan internaţional a Republicii Moldoveneşti Nistrene, acum o săptămână, transmite Info-Prim Neo.
Poziţia Guvernului de la Chişinău a fost exprimată de către Victor Osipov luni, 2 august, în cadrul unui briefing de presă, susţinut împreună cu reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru conflictele nesoluţionate, ambasadorul Bolat Nurgaliev.
„Apelul autorităţilor transnistrene nu prezintă nicio noutate, ei doar au luat drept pretext Kosovo”, a declarat vicepremierul. Victor Osipov a mai spus că documentul Curţii de la Haga reprezintă un aviz consultativ şi are o abordare îngustă, care vizează doar cazul Kosovo. „Apelul de la Tiraspol către ONU este absolut irezonabil, pentru că ONU nu recunoaşte independenţa, ea admite în componenţa sa doar state a căror independenţă a fost recunoscută”, a mai spus vicepremierul pentru reintegrare.
În contextul vizitei oficialului kazah la Chişinău, care se înscrie în turul de vizite în zonele cu conflicte prelungite, Victor Osipov a declarat că Guvernul Republicii Moldova este determinat să continuă politica sa de rezolvare a diferendului transnistrean în formatul 5+2, în pofida situaţiilor care vin să complice acest demers.
Bolat Nurgaliev a menţionat că discuţiile informale dintre Chişinău şi Tiraspol au loc într-o atmosferă constructivă. „Vedem evoluţii în domeniul sănătăţii, transportului şi ecologiei. Mai sunt probleme în sfera învăţământului, dar vom continua să lucrăm”, a spus oficialul kazah.