logo

Adresare către Comisia de la Veneția cu privire la implementarea votului prin corespondență


https://www.ipn.md/ro/adresare-catre-comisia-de-la-venetia-cu-privire-la-7967_1104795.html

Bloggerul Tudor Șoilița, cu o audiență declarată de peste un milion de urmăritori, susține că cetățenii Republicii Moldova sunt profund îngrijorați în legătură cu decizia autorităților de a implementa proiectul pilot de vot prin corespondență pentru unele țări europene cu mai puțin de un an înainte de viitoarele alegeri, care vor avea loc pe 20 octombrie. El a lansat o adresare către Comisia de la Veneția, Consiliul Europei, dar și către câteva ambasade, în care solicită ca autorităților de la Chișinău să le fie trimise recomandări pentru a preveni eventualele nereguli și pentru a asigura integritatea și transparența viitorului scrutin.

„În pofida încălcărilor repetate ale Constituției de către autoritățile moldovenești și a nerespectării recomandărilor dumneavoastră, sperăm în sprijinul și asistența dumneavoastră în prevenirea posibilelor consecințe negative pentru procesul democratic din țara noastră”, a declarat bloggerul într-o conferință de presă la IPN.

Potrivit lui, Comisia de la Veneția a declarat în mod clar că nu recomandă schimbări în procesul electoral din Moldova cu mai puțin de un an înainte de alegeri, însă autoritățile moldovenești nu țin cont de aceste recomandări.

„Este deosebit de îngrijorătoare situația la care asistăm în Suedia și în alte țări în care se planifică introducerea votului prin corespondență. În timpul anchetei civile din Suedia, am văzut că procesul electoral nu este sub control. Nimeni nu poate fi asigurat că votul va fi adus în țara noastră prin poștă și nu va putea fi falsificat. Acest lucru prezintă riscuri grave pentru transparența și integritatea alegerilor și subminează încrederea cetățenilor în sistemul electoral”, a menționat Tudor Șoilița.

„Facem apel la Comisia de la Veneția, la Consiliul Europei și la partenerii noștri să ia toate măsurile posibile pentru a împiedica introducerea votului prin corespondență pilot într-un termen atât de scurt înainte de alegeri. Este necesar să ne asigurăm că orice modificare a procesului electoral se realizează cu respectarea standardelor și recomandărilor internaționale, precum și ținând cont de opiniile societății civile și ale observatorilor internaționali”, a mai spus bloggerul.

„Vă solicităm să trimiteți recomandări și cerințe adecvate autorităților moldovenești pentru a preveni eventualele nereguli și pentru a asigura integritatea și transparența viitoarelor alegeri”, se menționează în adresarea sa.

Tudor Șoilița spune că a depus această adresare la Strasbourg, atât la Comisia de la Veneția, cât și la Consiliul Europei.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.