Un adolescent a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost împușcat în această dimineață, în sectorul Botanica al capitalei. La scurt timp, după ce poliția a fost alertată despre faptul că se aud împușcături, a fost reținut un tânăr de 32 de ani, transmite IPN.
Direcția de poliție a capitalei precizează că totul s-a întâmplat în jurul orei 04.00, pe o stradă din sectorul Botanica. La fața locului, polițiștii au stabilit că unui adolescent în vârstă de 17 ani i-a fost aplicată o plagă prin împușcătură. Tânărul a fost preluat imediat de un echipaj medical și transportat la spital. Suspectul a fost reținut, iar arma, pe care o deținea legal, a fost ridicată. Bărbatul este cercetat penal pentru tentativă de omor.
Poliția nu confirmă că suspectul ar fi fratele șefului Procuraturii din Ștefan Vodă, cum s-a strecurat în presă, motivând că sunt date cu caracter personal.
Contactată de IPN, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a declarat că pacientul a fost adus cu o plagă în regiunea gâtului. Acesta se află în stare gravă, dar stabilă.