Adolescent, accidentat grav pe trecerea de pietoni
https://www.ipn.md/ro/adolescent-accidentat-grav-pe-trecerea-de-pietoni-7967_987712.html
Un adolescent a ajuns în secţia reanimare a Spitalului pentru copii „V. Ignatenco” după ce a fost lovit joi, 13 ianuarie, de un automobil pe o trecere de pietoni din capitală.
Inspectorul Serviciului informare şi relaţii cu publicul al Secţiei Poliţia Rutieră Chişinău, Uliana Catan, a declarat pentru Info-Prim Neo că accidentul s-a produs pe strada Sarmisegetuza, în jurul orei 8 dimineaţa. Adolescentul de 16 ani traversa strada regulamentar când a fost lovit în plin de un automobil de marca Nissan Almera.
Medicii de la V. Ignatenco au declarat că băiatul a suferit o lovitură puternică în regiunea capului. Starea pacientului rămânea gravă şi la 10 ore după accident.