Administratorul unei firme din capitală a fost condamnat pentru încălcarea regulilor de protecţie a muncii, care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane. Inculpatul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, accidentul s-a petrecut în luna martie a anului 2014. Atunci administratorul a admis săparea pe un şantier a unui şanţ cu adâncimea de circa trei metri, fără a instala întăritori de protecţie a pereţilor laterali ai şanţului.
În consecinţă, unul dintre angajaţii firmei a fost prins şi strivit accidental de pământul năruit din pereţii laterali ai şanţului săpat. Angajatul a suferit traume incompatibile cu viaţa şi a decedat pe loc.
Inculpatul, în vârstă de 33 de ani, nu şi-a recunoscut vina în comiterea infracţiunii. Procurorii însă au demonstrat vinovăţia acestuia. Astfel,administratorul a fost condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendare. Sentinţa prevede şi privarea de dreptul de a exercita funcţii administrative de dispoziţie şi organizatorico-economice timp de trei ani.
Totodată, instanţa de judecată a dispus încasarea de la inculpat, în beneficiul succesorului victimei a sumei de 20 de mii lei.
Sentinţa este cu drept de atac.