Numărul turiştilor în regiunea transnistreană a scăzut drastic timp de 20 de ani, iar industria turistică a fost redusă la minimum. Constatările aparţin angajaţilor din domeniu. În context, autorităţile de la Tiraspol au informat că planifică elaborarea unor trasee turistice prin regiune şi introducerea lor într-un registru comun, transmite IPN.
Potrivit agenţiei „Novîi Reghion”, directorul complexului turistic „Dnestrovskii sad” din Dubăsari, Ludmila Ţehovici, a spus că încearcă să ofere servicii de calitate oamenilor, dar este îngrijorată de faptul că numărul turiştilor este foarte mic. „Dacă turismul nu va fi reanimat, munca noastră va fi în zadar”, a declarat Ludmila Ţehovici.Acum în regiunea transnistreană nu există nicio instituţie responsabilă pentru îmbunătăţirea situaţiei în domeniul turistic.
În perioada 6-7 iunie în stânga Nistrului va avea loc al treilea forum de investiţii, iar agenţii economici, inclusiv din turism, sunt invitaţi să-şi expună ofertele.