logo

Administrarea social responsabilă a asistenței externe: mecanisme, garanții, eficiență. Dezbatere IPN


https://www.ipn.md/ro/administrarea-social-responsabila-a-asistentei-externe-mecanisme-garantii-eficie-8004_1090235.html

Republica Moldova a avut nevoie și a beneficiat de-a lungul anilor de asistență financiară și tehnică din partea mai multor state și organizații internaționale. Loturi de ajutoare au fost acordate și în timpul pandemiei COVID-19, dar și de la începutul războiului din Ucraina, ajutorul extern fiind oferit Republicii Moldova pentru a face față crizei refugiaților. Societatea are nevoie să înțeleagă mult mai multe nu doar despre cum este administrată finanțarea externă care vine în Moldova, dar și despre ce este ea, de ce este, cum funcționează și ce efecte produce în Republica Moldova și, poate, ce efecte ar putea avea lipsa sau întreruperea acestui curent financiar, de care țara are nevoie ca de aer. Subiectul a fost discutat de participanții la dezbaterea publică „Administrarea social responsabilă a asistenței externe: mecanisme, garanții, eficiență”, organizate de Agenția de presă IPN.

Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că asistența externă are două componente – financiară și tehnică. Aceasta este acordată Guvernului sau altor autorități publice de către comunitatea creditorilor și donatorilor. Prima reprezintă suport financiar sub formă de împrumuturi, granturi, inclusiv livrări de bunuri sau lucrări pentru implementarea proiectelor și programelor. Asistența tehnică la rândul ei reprezintă suportul sub formă de transfer de cunoștințe, inclusiv tehnologii, metodologii și tehnici în cadrul proiectelor și programelor.

Potrivit lui, autoritatea națională de coordonare a asistenței tehnice este instituția abilitată cu funcția de coordonare la nivel național a asistenței externe acordate de către comunitatea donatorilor și creditorilor. Există prevederi cu privire la reglementarea cadrului instituțional și managementul asistenței externe, prin care Ministerul Finanțelor a fost desemnat în calitate de această autoritate.

Igor Boțan spune că, spre regret, Republica Moldova deja de aproape 30 de ani se află într-un proces de tranziție „de la un anumit tip de societate spre o societate normală. Costurile acestei tranziții sunt foarte mari, iar potențialul Republicii Moldova este unul mic. Comunitatea internațională are interes să susțină Moldova pentru a preveni destabilizări serioase la hotarele sale. Din acest motiv, își dorește să o ajute și să o aducă la un anumit nivel, găsindu-și nișa economică și integrându-se într-un anumit spațiu. În opinia mea, acest mecanism lucrează destul de bine”, a spus expertul.

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice, Vadim Pistrinciuc, a declarat că Republica Moldova a avut nevoie de asistență tot timpul, iar unele perioade din istoria Independenței au demonstrat cât de dificil este atunci când această asistență lipsește. Or, au fost ani în care, țara nu era conectată la surse serioase de asistență. Potrivit lui, statul are nevoie de asistență externă atunci când obiectivele de administrare și de dezvoltare, trasate de către conducerea țării, au anumite costuri, însă veniturile sunt insuficiente pentru a le acoperi.

a declarat că, în ultimele două decenii, Republica Moldova s-a dezvoltat din punct de vedere al infrastructurii, al serviciilor sociale – educație, sănătate etc. Dar atunci când se constată că nivelul de dezvoltare nu este tocmai satisfăcător pentru populație, se trasează obiective noi, care se doresc a fi realizate în termene restrânse. Și în lipsa resurselor proprii, se apelează la asistența externă care este crucială și nu doar pentru dezvoltarea Republicii Moldova, ci chiar și pentru balanța de plăți curente. Specificul situației actuale este războiul din Ucraina, care a ajuns o dramă de anvergură. Iar consecințele social-economice ale unui război nu afectează doar căile logistice, ci toate domeniile vieții”, a spus Vadim Pistrinciuc.

„Republica Moldova acum are nevoie de asistență externă nu doar pentru dezvoltare, dar chiar și pentru subzistență. Deficitul bugetar e într-adevăr foarte mare, care trebuie acoperit din surse externe și vedem că este acoperit. Evident că cel mai mare tip de asistență externă sunt banii care vin direct la buget sub formă de împrumuturi. Totul se învârte în jurul Fondului Monetar Internațional, care este cea mai importantă organizație de asistență externă din lume”, spune directorul Institutului pentru Inițiative Strategice.

Directorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert Grup, Adrian Lupușor, a menționat că asistența externă pentru Republica Moldova este de o importanță fundamentală, în special acum. În contextul pandemiei, volumul asistenței a crescut până la un nivel record pentru Republica Moldova, dar și în alte țări. Aceasta se întâmplă și în contextul războiului din Ucraina, dar și al crizei economice fără precedent din anul curent.

În opinia expertului, asistența externă poate fi divizată în câteva categorii. „Una dintre ele este cea pentru finanțarea deficitului bugetar, care anul acesta este record, în mărime de circa 19 miliarde de lei și care va fi complet finanțat cu suportul partenerilor de dezvoltare. Acest fapt permite promovarea unei politici bugetare stimulative și ajutorarea grupurilor vulnerabile. O altă categorie este asistența tehnică prin transfer de cunoștințe, mecanisme pentru diverse reforme, iar a treia constituie o ancoră pentru reforme. „Asistența externă responsabilizează. Este un element adițional care responsabilizează Guvernul pentru a promova un șir de reforme care se regăsesc în acele condiționalități tehnice și politice impuse în programele de finanțare”, explică Adrian Lupușor.

Potrivit lui, există două motive pentru care donatorii sau creditorii stabilesc condiționalități. „Unul dintre ele este cel financiar, pentru că aceste instituții sunt direct interesate ca banii acordați, sub formă de credit, să fie întorși. Al doilea motiv, foarte important, este responsabilitatea față de plătitorii de taxe. Or, toți donatorii operează cu bani publici, colectați de la plătitorii de taxe din țările lor. Și în condițiile în care Republicii Moldova îi sunt acordate finanțe preferențiale în baza banilor contribuabililor, donatorii trebuie să vină cu un raport pentru a demonstra că banii lor ajută țările nevoiașe să-și fortifice instituțiile și să-și promoveze reformele”, a spus rirectorul executiv al Centrului Analitic Independent Expert Grup.

Dezbaterea publică la tema „Administrarea social responsabilă a asistenței externe: mecanisme, garanții, eficiență”, organizată de IPN, a fost ediția a 251-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.