Adevăratul preţ al gazelor naturale

Comentariu Info-Prim Neo „Războiul gazelor” ruso-ucrainean de la finele anului 2005–începutul anului 2006, cu importante efecte asupra consumatorilor vest-europeni, a provocat o adevărată schimbare de direcţie în ceea ce priveşte perspectivele sectorului energetic european. Occidentalii au conştientizat imediat pericolele pe termen lung pe care le presupune dependenţa de un singur furnizor de gaze naturale, iar economiştii au contabilizat care pot fi pierderile unui eventual blocaj în livrarea gazelor din Rusia. Ca urmare, guvernele europene vorbesc tot mai insistent de o strategie energetică comună la nivelul Uniuniu Europene, care ar presupune, în primul rând, diversificarea surselor de energie, reducerea dependenţelor şi întărirea securităţii energetice. Şi Guvernul de la Kiev, care s-a confruntat cu o întrerupere a livrărilor de gaze din Rusia, a prezentat recent o strategie energetică, până în anul 2030, ce are drept obiective reducerea dependenţei de Rusia, impulsionarea producţiei interne de energie şi reducerea semnificativă a pierderilor. Pentru realizarea obiectivelor incluse în strategie, Ucraina are nevoie de aproape 200 mlrd USD. Acest preţ presupune reducerea de cinci ori a dependenţei de sursele externe, micşorarea importului de gaze naturale de la 56,4 mlrd metri cubi, până la 9,4 mlrd metri cubi, precum şi creşterea de trei ori a exporturilor de energie electrică, până la 25 mlrd/kWh. R.Moldova, cuprinsă şi ea în „hora gazelor”, este un caz aparte. În primul rând, problema importului de gaze şi a preţului încă nu şi-a găsit o soluţionare pe termen lung, ci, mai degrabă, o amânare de la trei, la trei luni. Cine achită costurile acestei amânări şi în ce volum, încă nu se cunoaşte cu exactitate. Se pare, însă, că cel care plăteşte, şi plăteşte mult, este anume Chişinăul. Economiştii deja vorbesc că amânarea scumpirii gazelor naturale nu este un cadou adus de ruşi din mare generozitate, iar 110 USD/1000 metri cubi este doar partea oficială, văzută, a preţului real plătit de R.Moldova. Că R.Moldova nu a cedat nimic pentru a mai beneficia de actualul preţ încă trei luni este o glumă de 1 aprilie; preţul real ar putea să devină cunoscut peste câteva luni, sugerează economiştii. Plus la aceasta, Chişinăul va plăti costurile indirecte ce rezidă din instabilitatea la importurile de „combustibil albastru”, care deşi nu pot fi contabilizate cu precizie, ar putea să fie cu mult mai mari decât o eventuală majorare a preţurilor la gaze de la 110 USD până la 160 USD. Astfel, noua victorie a delegaţiei Chişinăului la Gazprom este una relativă, iar perpetuarea actualei situaţii este destul de periculoasă. UNU. Lipsa unui acord pe termen lung de livrare a gazelor naturale, care să prevadă volume şi preţuri concrete, chiar dacă şi mai mari, transformă sectorul energetic moldovenesc, parţial şi cel industrial, în unul destul de vulnerabil la riscuri şi destul de instabil. Adică, eventualii investitori îşi vor amâna proiectele sau vor renunţa la investiţiile în sectorul energetic moldovenesc, sau vor fi destul de precauţi, deoarece riscurile sunt destul de înalte. Totodată, fiindcă sectorul energetic este unul de infrastructură, ar putea ca o parte din problemele sale, dar şi din temerile referitoare la acest sector, să se extindă asupra întregii economii. Astfel, pe termen lung Moldova plăteşte mult mai mult decât preţul de 110 USD. DOI. Dacă Guvernul pe parcursul următoarelor trei luni nu va elabora un plan concret şi bine argumentat de negociere a unui contract pe termen lung cu Gazprom, ci va accepta paşii mărunţi de la trei la trei luni cu cedări permanente, există pericolul real, ca economia moldovenească să se transforme într-o subdiviziune controlată de gigantul rusesc. TREI. Şi cel mai important. R.Moldova, de rând cu celelalte state, ar trebui urgent să elaboreze o strategie clară şi cu costuri reale de dezvoltare a sectorului energetic, de reducere a dependenţelor externe, de dezvoltare şi exploatare a surselor alternative de energie. Totodată, să insiste şi să obţină un contract pe o perioadă de minimum cinci ani de import a gazelor naturale, cu volume concrete şi la un preţ concret. Trebuie să conştientizăm că adevărata problemă nu este preţul la gaze, ce nu poate depăşi un plafon maxim, ci lipsa unei siguranţe că aceste gaze vor fi livrate. În strategia sa, Guvernul ar trebui să anunţe clar proiectele pe care doreşte să le implementeze, care sunt condiţiile de participare, care sunt termenii de realizare, care sunt costurile, care sunt beneficiile şi, nu în ultimul rând, care este contribuţia Guvernului (investiţii de la buget, facilităţi în favoarea investitorilor sau reinvestirea sumelor acumulate din impozitele plătite de agenţii economici privaţi implicaţi în proiect în realizarea acestuia, etc., etc.). Fără o astfel de strategie, care să nu fie una de sertat, ci cu reale şanse de implementare, sectorul energetic moldovenesc, dar şi economia naţională în general, va fi calificată drept una destul de expusă la riscuri, iar procesele de modernizare ar putea să decurgă foarte lent. Vorba din popor „Plăteşte acum mai mult, ca mai târziu să plăteşti mau puţin”, este acum destul de actuală.