logo

Adăpostul din strada Haltei acceptă persoane peste capacitatea de cazare


https://www.ipn.md/ro/adapostul-din-strada-haltei-accepta-persoane-peste-capacitatea-de-cazare-7967_1039383.html

Centrul de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil, din strada Haltei, adăpostește 85-90 de persoane, în condițiile unei capacități prevăzute de cazare de 70 de locuri. Solicitat de IPN, directorul instituției, Andrei-Gavriil Rotaru, a spus că, pe vreme geroasă, centrul este deschis pentru cei care nu au unde înnopta. Experiența anului trecut arată că pot fi amenajate locuri de dormit pentru până la 130 de persoane.

Andrei-Gavriil Rotaru a precizat că, potrivit unei dispoziții a autorităților municipale, emisă anterior, persoanele fără adăpost se pot afla în instituție 150 de zile.

Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească Diana Blanaru a declarat pentru IPN că în ultimele trei zile ambulanța a fost solicitată de către trei persoane care au acuzat hipotermie – toate trei femei, cu vârsta cuprinsă între 49 și 60 de ani. Dar nu se cunoaște dacă este vorba sau nu de persoane fără domiciliu.

Subiectul a fost abordat și la ședința operativă de la Primărie. Mihai Moldovanu, șeful Direcției sănătate, a comunicat că numărul solicitărilor de cazare a persoanelor fără domiciliu este în creștere. Cei care necesită îngrijiri medicale sunt duși la spital, iar ceilalți – la centrul din strada Haltei. Potrivit lui Mihai Moldovanu, patru persoane au suferit hipotermie și au fost spitalizate.