logo

Acuzaţiile reciproce ale liderilor unor formaţiuni politice au luat amploare în Parlament


https://www.ipn.md/ro/acuzatiile-reciproce-ale-liderilor-unor-formatiuni-politice-au-luat-amploare-7965_968655.html

Declaraţiile şi acuzaţiile dure dintre reprezentanţii Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD) şi ai Partidului Liberal Democrat (PLDM) din şedinţa de joi, 28 februarie, a Parlamentului au continuat şi a doua zi. Vineri în ceartă s-a implicat şi liderul Partidului Democrat, Dumitru Diacov, transmite Info-Prim Neo. Liderul PLDM, Vlad Filat, a recomandat liderilor PPCD să nu pună pe umerii formaţiunii pe care o conduce gravele probleme interne ale creştin-democraţilor. „Ceea ce se întâmplă în PPCD este rezultatul cârdăşiei cu PCRM, iar oamenii pleacă nu de azi şi nu de ieri”, a declarat Filat. El s-a referit la mai mulţi ex-membri ai formaţiunii care au părăsit sau au fost excluşi anterior din partid. „Liderii PPCD, prin acţiunile de denigrare pe care le promovează, încearcă să distragă atenţia opiniei publice de la propriile probleme cu organele de drept”, a subliniat preşedintele PLDM. Sursa citată a menţionat dispariţia vicepreşedintelui formaţiunii, Vlad Cubreacov, precum şi mai multe cazuri de privatizare, potrivit lui, ilegale. Potrivit lui Filat, declaraţia de joi a PPCD se înscrie perfect în politica preşedintelui Vladimir Voronin de a distruge, prin intermediul Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a altor structuri, partidele democratice şi presa liberă. El a cerut structurilor menţionate să verifice „dacă nu cumva adevărata corupere s-a produs atunci când a fost demis guvernul Sturza, când a fost aranjat votul de la 4 aprilie 2005, etc”. Deputatul a asigurat că nici atacurile murdare, nici încercările de a-i intimida nu-i va opri din drum pe liberali-democraţi. La rândul său, Iurie Roşca, preşedintele PPCD şi vicepreşedinte al Parlamentului, a declarat că activitatea grupării conduse de Filat reprezintă un pericol pentru viaţa publică din RM. Amploarea şi viteza în care s-a apucat să corupă aleşii locali ai altor partide şi să-i atragă în formaţiunea sa este una fără precedent, spune vicespicherul. „Ce fel de relevanţă vor avea fugarii din alte partide politice care s-au alăturat proiectului lui Filat”, s-a întrebat el. Roşca a cerut organelor de anchetă şi SIS să stabilească şi să vină cu rapoarte în care să arate în ce măsură activităţile PLDM corespund Legii cu privire la partide şi finanţarea partidelor politice. Şi liderul Partidului Democrat a declarat că Vladimir Filat „a încercat să introducă în politica moldovenească o practică inacceptabilă”. Diacov a comunicat că deţine probe precum că mai multe persoane care au devenit membri ai PLDM, părăsind formaţiunea pe care o conduce, au primit bani din partea lui Filat. Scandalul a pornit în şedinţa de joi, 28 februarie, în care vicepreşedintele PPCD a prezentat o declaraţie în care l-a acuzat pe Filat şi PLDM de atragerea aleşilor locali din partea altor formaţiuni prin corupere. Ştefan Secăreanu a declarat că PLDM, imediat după alegerile locale din iunie 2007, a început să atragă aleşii locali ai altor formaţiuni de partea sa, iar drept motivaţie pentru aceasta servesc sumele de bani achitate de PLDM. Vicepreşedintele PPCD a solicitat organelor abilitate să examineze situaţia. Filat a respins afirmaţiile lui Secăreanu, aducând, la rândul său acuzaţii în adresa PPCD.