Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare (DGLCA) a Consiliului municipal Chișinău, Ion Burdiumov, este acuzat că vrea să promoveze în funcția de șef al Secției control și protecție a animalelor „persoane fără experiență în domeniu, care ar închide ochii la toate fărădelegile de la necropola din Chișinău”.
Într-o conferință de presă de la IPN, Anastasia Cozlovschi, reprezentantă a Organizației pentru apărarea animalelor „Societatea umană”, a spus că, acum doi ani, a fost adoptat Regulamentul privind întreținerea animalelor cu și fără stăpân și, tot atunci, a fost creată și Secția control și protecție a animalelor. Chiar de la început, s-a încercat discreditarea activității acestei structuri. În loc de șase persoane, cât era prevăzut, muncea practic „un om și jumătate”, care, în mod evident, nu avea cum să facă față volumului de lucru. Acum cinci luni, au fost completate statele de personal, până la cinci angajați. Problema este că șeful DGLCA, Ion Burdiumov, își dorește să-l numească în funcția de șef-interimar al secției pe un debutant, care nu are practic tangență cu protecția animalelor. Tot ce a făcut este un control la necropolă, tergiversând o mulțime de proiecte. În urma unui concurs, la conducerea Secției control și protecție a animalelor urma să vină Ecaterina Pagu, dar care s-a retras pe motive familiale
Anastasia Cozlovschi spune că favoritul lui Ion Burdiumov, Vitalie Voznoi, nu este potrivit pentru această funcție. Acesta nu și-ar onora obligațiile de serviciu, dar ridică salariul complet și este protejat de șeful DGLCA, a mai spus reprezentanta Organizației pentru apărarea animalelor „Societatea umană”. Ea cheamă să fie asigurată o transparență a procesului de numire a șefului Secției control și protecție a animalelor, funcție în care ar trebui să acceadă un specialist care își cunoaște responsabilitățile și le onorează pe deplin.