Reprezentanții blocului ACUM DA și PAS susțin că Republica Moldova devine din cele în ce mai izolată pe arena internațională, iar de vină ar fi actuala guvernare. În cadrul unei prezentări în fața Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, reprezentanții ACUM au desfășurat o sârmă ghimpată, pe care au afișat portretele celor pe care îi consideră vinovați de izolarea țării, transmite IPN.
Candidatul blocului ACUM pe circumscripția uninominală 32, Mihai Popşoi, a menționat că, acum șapte ani, mai veneau lideri internaționali importanți în Republica Moldova, însă în ultimii doi ani am avut parte de puține vizite. Una de care își aduce aminte este cea a președintelui Turciei Recept Erdogan, alții nu ne-au mai vizitat. Totodată, spune Mihai Popşoi, președintele Igor Dodon are „curse” doar spre Moscova. În alte direcții nu a mai mers. Mihai Popşoi susține că acest lucru se întâmplă din cauza politicii implementate de către guvernarea actuală.
Potrivit candidatului ACUM, relațiile cu UE sunt practic înghețate. Asistenta macrofinanciară era gata să vină în Republica Moldova, dar nu a mai venit din cauza evenimentelor din vara trecută, când alegerile locale pentru Primăria Chișinău nu au fost validate. Mihai Popşoi și-a exprimat speranța că la alegerile din 24 februarie cetățenii moldoveni vor fi determinați „să rupă sârma ghimpată care înconjoară Republica Moldova”.