logo

Activitatea staţiilor de testare tehnică va fi monitorizată cu sisteme video


https://www.ipn.md/ro/activitatea-statiilor-de-testare-tehnica-va-fi-monitorizata-cu-sisteme-video-7967_998607.html

Revizia tehnică a unităţilor de transport în staţiile de testare tehnică va fi supravegheată de camere video. Potrivit Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, căruia i s-au atribuit funcţii speciale în acest sens, acţiunea urmăreşte responsabilizarea tuturor celor care circulă pe drumurile publice. Viceministrul transporturilor, Boris Gherasim, declarat pentru Info-Prim Neo că istalaţiile video au fost procurate din bugetul fiecărei staţii de testare tehnică, aceasta fiind o cerinţă obligatorie a ministerului. Organele interesate în verificare activităţii acestor staţii pot solicita accesul la monitorizare începând cu această săptămână. Boris Gherasim a menţionat că au fost sesizate mai multe cazuri când unităţile de transport nu ajungeau la staţia de testare, staţionând prin garaje şi parcări şi nu erau achitate taxele rutiere, dar în documente se atestau că au trecut aşa-numita „examinare tehnică”. Printr-un program unic interconectat cu serverul centralizat al Instituţiei Publice ,,Agenţia Naţională Transport Auto”, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Ministerul Afacerilor Interne au posibilitatea să verifice zilnic şi în timp real unităţile de transport care au trecut revizia tehnică. Prin intermediul Registrului Auto pot fi depistaţi proprietarii unităţilor de transport care nu au achitat taxele rutiere. În Republica Moldova activează 67 de staţii de testare tehnică în 29 de raioane, cu excepţia oraşelor Cantemir, Basarabeasca şi Dubăsari. Costul unei unui sistem video este în jurul a 1000 de euro.