logo

Activistul Aurel Bucureanu: Rusia nu este cel mai mare dușman al Moldovei


https://www.ipn.md/ro/activistul-aurel-bucureanu-rusia-nu-este-cel-mai-mare-8013_1107765.html

Rusia nu este cel mai mare dușman al Moldovei, iar acțiunile pe care le fac astăzi autoritățile statului favorizează atragerea Moldovei într-un război. Asemenea teze au fost expuse de activistul Aurel Bucureanu la o conferință de presă, susținută la IPN.

„În tot acest timp am văzut că țara, statul, guvernarea, Parlamentul și președintele au semnat acorduri bilaterale sau unilaterale cu UE, SUA și NATO. Aceste lucruri nu sunt orientate spre a declara țara neutră, dar parte a conflictului din Ucraina”, a spus activistul.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, Aurel Bucureanu a remarcat că în programele tuturor candidaților la alegerile prezidențiale nu a observat „nicio acțiune îndreptată spre popor, ci doar cuvinte și promisiuni goale, pe care nu le pot îndeplini”.

În context, Bucureanu le-a propus candidaților să ia cunoștință de programul său, denumit „Pentru viață. Pentru țară. Pentru popor”, iar candidatul care îl va adopta va primi garanția susținerii grupului de cetățeni „Viață. Viitor. Popor”, al cărui membru este.

Aurel Bucureanu a menționat că tuturor pretendenților la funcția de președinte al țării le-a fost trimis programul, care, în opinia sa, „va arăta poporului cine și ce scopuri urmărește în campania electorală”.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, activistul civic Sergiu Ungureanu a declarat că oamenii trebuie să ceară de la actualii candidați la președinție că își vor asuma responsabilitatea de a nu face vreo mișcare care ar înrăutăți situația Moldovei și de a nu implica țara în război.

Sergiu Ungureanu a îndemnat candidații să-și asume dezideratul de a păstra independența și suveranitatea țări și să promită că, în perioada mandatului, nu vor semna acte care să apropie țara noastră de un eventual conflict militar, deoarece Republica Moldova este un stat neutru.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.