logo

Acțiunile Rusiei vor avea impact asupra situației din regiunea Mării Negre, vicepremier


https://www.ipn.md/ro/actiunile-rusiei-vor-avea-impact-asupra-situatiei-din-regiunea-7965_1088028.html

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, consideră că Republica Moldova și dosarul transnistrean sunt interconectate cu tot ce se întâmplă în regiune și la dosarul din Donbas. În opinia sa, decizia Rusiei în privința regiunilor separatiste ucrainene va „avea fără îndoială un impact” asupra problemei transnistrene, „măcar din simplu motiv că și Ucraina își va reseta poziția”, transmite IPN.

Oleg Serebrian a menționat că ceea ce se întâmplă în regiune și recunoașterea de către Federația Rusă a celor două entități separatiste din estul Ucrainei va avea impact asupra situației din toată regiunea Mării Negre. „Mi-e greu deocamdată să spun direcția schimbării, dar Kievul își va reseta mesajul pe tot ce ține de conflictele din zonă și va fi mult mai hotărât în a înainta pe aceste dosare, inclusiv pe dosarul transnistrean, care este prin ricoșeu și o problemă de securitate a Ucrainei cumva, fiind la hotar cu Ucraina. Și, bineînțeles, problema preocupă la Kiev, preocupă clasa politică ucraineană, preocupă armata ucraineană, fără îndoială, dar preocupă și cetățenii simpli și asta trebuie iarăși luat în calcul”, a declarat vicepremierul într-un interviu pentru Radio Europa Liberă.

Potrivit lui, există frici legate de escaladarea tensiunilor în zonă și speranța este ca acestea să nu se adeverească. „Sigur că sunt foarte multe pronosticuri proaste, eu sper că totuși situația în Republica Moldova nu va fi afectată chiar atât de mult, adică să se producă o destabilizare a țării, o redeschidere a acestui dosar conflictual și aceasta este una din sarcinile mele, de altminteri, ca negociator-șef, ca vicepremier pentru reintegrare, să mențin cumva lucrurile stabile”, a notat Oleg Serebrian.

Dacă lucrurile se vor opri, adică se va păstra un fel de status quo – recunoașterea celor două entități de către Federația Rusă și introducerea trupelor ruse, care a fost o veste extrem de îngrijorătoare – atunci evident că lucrurile nu se vor schimba, cel puțin pentru moment, prea mult pentru Moldova. „Dacă se va produce o deteriorare a situației în Ucraina, dacă mișcările vor fi mult mai mari, mai complexe, dacă se va produce o ofensivă de amploare, cum era așteptată la un moment dat, firește că s-ar putea să fim, din păcate, afectați și noi”, notează vicepremierul.

Oleg Serebrian spune că discursul președintelui rus Vladimir Putin a fost unul îngrijorător. Nu doar pentru Ucraina. Deși vizată era Ucraina, cumva indirect, prin ricoșeu și alte țări, inclusiv Republica Moldova, se simțeau cumva vizate de acest discurs. Deci era pusă în discuție siguranța zonei Mării Negre în general.

„Reconfigurarea hărții zonei Mării Negre este un lucru periculos în sine, e o zonă foarte turbulentă, un amalgam de conflicte, de jucători foarte diferiți, unii foarte importanți, Turcia, bunăoară, Ucraina este un jucător regional de asemenea foarte important și atingerea acestui echilibru, destabilizarea situației în zonă poate produce un foarte periculos efect al dominoului, încălzi sau aprinde dosare conflictuale închise, cum este și cel din Transnistria, sau provoca dosare conflictuale care sunt cumva văzute ca potențiale destabilizatoare în regiune. Și noi avem câteva dosare de genul acesta și pe teritoriul Republicii Moldova, care în cazul dezechilibrării situației pot fi niște provocări la siguranța noastră”, a mai spus Oleg Serebrian.