Fiecare concurent electoral înscris în cursa pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie afirmă că își dorește să ajungă președinte de țară. Pe lângă promisiunile lansate, candidații recurg la tot felul de tactici pentru a deveni cât mai convingători în fața alegătorilor, astfel încât aceștia să pună ștampila „Votat” anume în dreptul lor în buletinul de vot. Agenția de presă IPN a contactat o echipă de experți pentru analiza comportamentului celor opt aspiranți la fotoliul de președinte, în ordinea înregistrării, și a acțiunilor la care recurg aceștia pentru a-și crea o imagine favorabilă: Nr.8 Dorin Chirtoacă, candidatul Blocului electoral UNIREA.
Ion Tăbârță, comentator politic, consideră că trebuie distinse mesajele lui Dorin Chirtoacă și modul de a le prezenta. „Mesajele lui sunt foarte corecte. Și el, probabil, ca alți politicieni, a trecut printr-o anumită maturizare politică. S-a debarasat de tot ce a însemnat Primăria municipiului Chișinău. Dar, totodată, trebuie să recunoaștem că imaginea Primăriei Chișinău îl trage ca o piatră de moară”, a menționat expertul.
Din punct de vedere al mesajelor unioniste, Dorin Chirtoacă vine cu mesaje foarte bune, mesaje pentru toată dreapta politică, spune Ion Tăbârță. Sunt cele mai constructive mesaje, vin la chemare de dialog și cooperare între toată dreapta politică, fie că este dreapta pro-europeană, fie unionistă.
„Altceva este metoda prin care prezintă aceste mesaje, un mod isteric cumva. Și acest fapt diminuează din maturitatea mesajelor pe care le promovează. El trebuie să găsească un anumit echilibru. Trebuie să recunoaștem că mesajele unioniste, mesajele de chemare la cooperare pe segmentul de dreapta, le promovează corect. Rămâne să le găsească o formă mai echilibrată de a le prezenta”, a mai adăugat Ion Tăbârță.
Expertul este de părere că Dorin Chirtoacă trebuie să identifice mecanisme cum aceste mesaje de cooperare să prindă. „Și aceasta pentru că sunt cumva lăsate, dar mai degrabă, cei de dreapta se comportă ca niște concurenți, dar nu ca niște parteneri”.
Valeriu Pașa, expert „WatchDog.MD”, a specificat că principalul scop al participării celor doi unioniști în campania electorală este să arate cine este lider pe filiera unionistă. Dacă pentru Octavian Țîcu este principial este să ia mai mult decât Dorin Chirtoacă, atunci pentru Dorin Chirtoacă este principial să ia mai mult decât Octavian Țîcu.
„În același timp, Dorin Chirtoacă și mișcarea sa mai au un scop foarte important: să își consolideze o relație pozitivă cu alte forțe de dreapta, în special cu partidul Maiei Sandu, astfel încât să dea de înțeles și pe plan intern și pe plan extern, că ei sunt un potențial partener constructiv pe filiera unionistă, lucru față de care Octavian Țîcu se pare că are altă părere”, consideră expertul „WatchDog.MD”.
Valeriu Pașa specificase și anterior, în cazul lui Octavian Țîcu, faptul că ultimii doi candidați din buletinele de vot reprezintă două modele de comportament pe filiera unionistă, care sunt în competiție, iar cine va lua mai mult va deveni lider în acest proces de consolidare a unioniștilor.
Aneta Gonța, expertă media, a menționat că Dorin Chirtoacă este destul de vocal mediatic în această campanie electorală, participând la dezbaterile și emisiunile la care este invitat. „Este un comportament obișnuit al candidatului, care are, în general, o deschidere față de mass-media mai mare decât a altor candidați/candidate”, afirmă expertă.
Potrivit ei, Dorin Chirtoacă se remarcă inclusiv prin contestări depuse la Comisia Electorală Centrală împotriva lui Igor Dodon, declarații înflăcărate și acuzații. Tot ea mai spune că o parte din presa audiovizuală și online monitorizată în această campanie îl prezintă adesea pe Dorin Chirtoacă în ipostaze defavorizante, acțiunile, declarațiile sau elemente din programul său electoral fiind criticate, uneori într-o manieră zeflemitoare. „De regulă, opinia candidatului nu este prezentă în astfel de materiale, care nu îl favorizează. În alte cazuri el este prezentat în manieră neutră și foarte rar, spre deloc, în contexte pozitive”, notează Aneta Gonța.
Dorin Chirtoacă mizează, totuși, pe discursurile și aparițiile sale mediatice, pentru a-și crea o imagine mai degrabă bună în fața alegătorilor/alegătoarelor, inclusiv prin victimizare, a conchis experta.
IPN