logo

Acţiuni în susţinerea Strategiei de Descentralizare


https://www.ipn.md/ro/actiuni-in-sustinerea-strategiei-de-descentralizare-7967_993982.html

Cancelaria de Stat, instituţie care coordonează problemele ce ţin de reforma de descentralizare, fiind asistată de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI), a lansat un şir de acţiuni menite să asigure implementarea Strategiei de Descentralizare, transmite Info-Prim Neo. Victoria Cujba, şefa Direcţiei politici de descentralizate a Cancelariei de Stat, a declarat într-un interviu la Radio Moldova că proiectul Strategiei de descentralizare, elaborat printr-un amplu proces participativ, a fost susţinut de către Comisia Paritară, din care fac parte reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, locale şi societăţii civile. Urmează ca documentul să fie examinat de Guvern până la finele anului curent. „Programul de instruire pentru autorităţile publice locale, care începe în săptămâna curentă şi va cuprinde toată republica, are scopul de a familiariza aleşii locali privind principalele domenii de activitate a administraţiei publice locale. Cu sprijinul PCDLI a fost selectat grupul de formatori: Centrul naţional de asistenţă şi informare a organizaţiilor neguvernamentale „Contact” Centru şi filiala Bălţi, Academia de Administrare Publică, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale IDIS „Viitorul”. Aceste companii vor desfăşura sesiunile de orientare cu durata de o zi în perioada de până la finele acestui an”, a precizat şefa Direcţiei politici de descentralizate a Cancelariei de Stat. Alte acţiuni se referă la definitivarea metodologiei de estimare a viabilităţii (economice, în primul rând) a unităţilor administrativ-teritoriale. În baza acesteia va fi elaborat un proiect de decizie a Guvernului, în care vor fi stipulate criteriile care vor fi aplicate în acest proces. În acelaşi context se înscrie şi crearea în mai multe ministere a grupurilor de lucru pentru descentralizare, acestea vor elabora proiectele strategiilor sectoriale de descentralizare. „Toate activităţile sunt implementate în contextul Strategiei de Descentralizare şi deoarece realizarea acestor sarcini presupune existenţa unor surse financiare consistente, Cancelaria de Stat are programate discuţii cu potenţialii donatori externi, care şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine reforma de descentralizare şi afirmarea unei autonomii locale autentice în Republica Moldova”, a mai spus Victoria Cujba. Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) este implementat de Guvernul Republicii Moldova cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entităţii Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. PCDLI urmăreşte scopul de a asigura grupurilor vulnerabile, inclusiv categoriilor discriminare, social excluse şi marginalizate, beneficii egale de pe urma descentralizării şi dezvoltării locale. .