Cetățenii sunt îndemnați să paticipe la o acțiune de salubrizare în preajma lacului din strada Albișoara din Chișinău, duminică, 23 martie, începând cu ora 10.00. Acțiunea este organizată de Asociația Obștească Comunitatea Tinerilor Ambițioși, în parteneriat cu mai multe organizații non-guvernamentale și companii, transmite IPN.
„Această zonă, unde multă lume obișnuiește să vină să se recreeze odată cu sosirea primăverii, este plină cu deșeuri, care arată rău, dar și poluează mediul. Evenimentul e și pentru copii, adolescenți, persoane mature – fiecare participă cum și cât poate. Important e să fii prezent și să te simți bine”, menționează organizatorii.
La dispoziția participanților vor fi puși saci de colectare a deșeurilor și mănuși de protecție. Deșeurile colectate vor fi transportate la stația de sortare și reciclare, așa încât să fie asigurată „reintrarea acestora în circuitul natural într-un mod ecologic”.
Cei care vor să se alăture inițiativei sunt așteptați începând cu ora 10.00 în preajma lacului, în partea dinspre Biserica „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.