Puieți de diferite specii vor fi plantați sâmbătă, 23 martie, în parcurile Alunelul și Valea Trandafirilor din Chișinău. La acțiune vor participa voluntari care au cumpărat copaci în cadrul acțiunii „Dăruiește-i Chișinăului un copac nou!”.
Solicitat de IPN, Dmitrii Polscin, unul dintre organizatori, a declarat că acțiunea de plantare este parte a proiectului ecologic non-profit Verde.md, care a fost lansat după calamitățile de la sfârșitul lunii aprilie 2017, când au căzut ninsori, iar câteva mii de copaci au fost doborâți.
Organizatorii, alături de voluntari, vor planta copaci de diferite specii, printre care arțar, mesteacăn, tei și pin. Locurile în care urmează să fie plantați puieții au fost coordonate cu reprezentanții din subdiviziunile de profil și cu administrația parcurilor. Acțiuni de plantare similare se vor desfășura în timpul apropiat și în alte locații.
Acțiunea de plantare în parcul Valea Trandafirilor este programată pentru ora 10.00, iar cea din Parcul Alunelul la ora 13.00.