Chişinăul şi Moscova au discutat aspectele ce ţin de cooperarea bilaterală în contextul creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. În cadrul consultărilor, au fost prezentate în detaliu prevederile acordului, pentru a asigura transparenţă în relaţiile bilaterale şi pentru elucidarea oricărei neclarităţi vizavi de acest document, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Economiei.
În cadrul şedinţei, s-a discutat caracterul compatibil al Acordului privind Zona de Comerţ Liber, semnat la Sankt Petersburg la 18 octombrie 2011, cu Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Moldova şi UE. Delegaţia moldovenească a comunicat că Republica Moldova va putea avea concomitent regim comercial facilitat cu ambele pieţe de importanţă strategică.
Totodată, eliminarea restricţiilor cantitative pe piaţa UE, precum şi procesul de reducere/anulare a taxelor vamale la import şi export, presupune noi perspective, constituind un stimul şi pentru investitorii străini. La solicitarea părţii moldoveneşti, la reuniune au fost invitaţi şi reprezentanţii din regiunea transnistreană. Din delegaţia Republicii Moldova au făcut parte reprezentanţi ai instituţiilor de resort, precum Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Serviciul Vamal şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.