logo

Acordul Moldovei cu Belgia pentru evitarea dublei impuneri a suferit modificări


https://www.ipn.md/ro/acordul-moldovei-cu-belgia-pentru-evitarea-dublei-impuneri-a-suferit-modificari-7966_1035592.html

Parlamentul a ratificat Protocolul de modificare a Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Regatului Belgiei pentru evitarea dublei impuneri. Inițiativa aparține părții belgiene, scopul principal fiind ajustarea prevederilor Convenției la standardele internaționale privind transparența și schimbul de informații dintre autoritățile fiscale ale părților contractante, transmite IPN.

Prevederile Protocolului adoptă principii internaționale privind schimbul de informații. Schimbul de informații se va efectua pentru a coordona acțiunile statelor contractante îndreptate asupra evitării dublei impuneri, prevenirii evaziunii fiscale, distribuirii drepturilor impunerii fiscale între acestea. De asemenea, pentru eliminarea discriminării fiscale sub orice formă.

Republica Moldova aplică Convenții pentru evitarea dublei impuneri cu 48 de state partenere și până în prezent nicio Convenție nu a fost denunțată de partea moldovenească sau de statele partenere.