logo

Acordul interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă cu România va fi reluat


https://www.ipn.md/ro/acordul-interguvernamental-pentru-asistenta-tehnica-nerambursabila-cu-romania-va-7965_1083643.html

Acordul interguvernamental pentru asistență tehnică nerambursabilă cu România urmează a fi reluat și extins. Totodată, va fi creat un grup de lucru la nivel tehnic pentru pregătirea acordului. Despre asta a convenit premierul Natalia Gavrilița și omologul său român, Florin Cîțu, în cadrul unei discuții telefonice, transmite IPN.

Reluarea acordului vine după ce, la finele lunii martie 2020, Ministerul Afacerilor Externe din România anunța ieșirea din vigoare a Acordului care prevedea un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România, Republicii Moldova, din cauza faptului că Guvernul interimar al Republicii Moldova de atunci, nu ar fi avut competențele necesare pentru finalizarea procedurilor de încheiere a Acordului. Protocolul nu a fost semnat de Guvernul Chicu, iar după ce Ion Chicu a demisionat, Guvernul în demisie nu a avut competența de a semna respectivul protocol.

În altă ordine de idei, cei doi premieri au agreat demararea pregătirii unei ședințe comune de guvern la Chișinău.

De asemnea, în cadrul unei discuții a Nataliei Gavrilița cu premierul ucrainean, Denys Shmyhal, oficialul a confirmat disponibilitatea de a efectua o vizită la Chișinău, la invitația președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătoririi a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Natalia Gavrilița și Denys Shmyhal vor avea o întrevedere bilaterală pe data de 28 august.

În timpul vizitei lui Denys Shmyhal la Chișinău, vor fi puse în discuție aspecte precum: eliminarea barierelor comerciale bilaterale, subiecte de mediu, cooperarea în sectorul energetic, reglementarea drepturilor de proprietate, finalizarea demarcării frontierei de stat, funcționarea complexului hidroenergetic din Nistru etc.

Cei doi oficiali au discutat și despre pașii necesari pentru demararea lucrărilor de construcție a podului Cosăuți-Yampil și au abordat și subiectul reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ucrainene privind comerțul bilateral și cooperarea economică (ultima reuniune a acesteia a avut loc în perioada 18-19 septembrie 2017 la Odessa).