Deputatul PLDM, Iurie Apostolachi, spune că va vota pentru ratificarea Acordului de Asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană, eveniment care, potrivit legislatorilor, va avea loc până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.
Acest acord este unul favorabil pentru Republica Moldova, a declarat Iurie Apostolachi pentru IPN, în cadrul unui chestionar desfăşurat printre deputaţi.
„Doar acolo, în familia europeană, s-ar regăsi şi Republica Moldova. Sunt locuitor al regiunii transnistrene şi văd în fiecare zi ce se întâmplă aici. Cred că, urmare a ratificării acordului, va veni şi liniştea şi viaţa decentă pe ambele maluri ale Nistrului”, a spus parlamentarul.
Moldova va semna Acordul de Asociere cu UE pe 27 iunie.