logo

Acordul cu Italia în domeniul securității sociale a intrat în vigoare, dar nu este încă funcțional


https://www.ipn.md/ro/acordul-cu-italia-in-domeniul-securitatii-sociale-a-intrat-7967_1101735.html

Acordul în domeniul securității sociale semnat de Republica Moldova și Italia a intrat în vigoare pe 1 decembrie 2023. Însă, deocamdată nu este funcțional, autoritățile celor țări fiind încă în discuții tehnice, a precizat ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, într-o conferință de totalizare a anului, transmite IPN.

„Un lucru pe care am ținut să-l facem a fost să accelerăm efortul de așa-numită politică externă. Politica externă a Ministerului Muncii și Protecției Sociale se referă la încheierea acordurilor de protecție socială cu alte state. În prezent sunt încheiate acorduri de protecție socială cu 17 state”, a menționat ministrul.

Potrivit lui Alexei Buzu, pe 1 decembrie a intrat în vigoare acordul cu Italia. „Dar suntem în proces de discuții tehnice pe măsurile exacte de implementare. Acolo avem cea mai mare parte a diasporei noastre”, a mai spus ministrul.

În anul 2024, Ministerul își propune să încheie acorduri în domeniul securității sociale cu Elveția și Canada. De asemenea, urmează să fie avansate discuțiile cu Franța și să fie inițiate negocieri cu alte state din Uniunea Europeană.