logo

Acordul ce prevede acordarea creditului rusesc, ratificat de Parlament


https://www.ipn.md/ro/acordul-ce-prevede-acordarea-creditului-rusesc-ratificat-de-parlament-7965_1073066.html

Acordul care prevede acordarea creditului rusesc în valoare de 200 de milioane de euro a fost ratificat de Parlament. Proiectul a fost votat în două lecturi de deputații din Partidul Socialiștilor și cei din Partidul Democrat. Amendamentul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate nu a fost acceptat, iar cel al democraților a trecut. Potrivit ultimului, eventuala garantare a creditelor private din bugetul de stat urmează să fie aprobată doar prin decizia Parlamentului, transmite IPN.

În plenul Parlamentului, premierul Ion Chicu a declarat că împrumutul se acordă în două tranșe. Pentru acest împrumut, Republica Moldova se angajează să achite o dobândă de 2% anual. Maturitatea împrumutului constituie 11 ani, iar perioada de grație – aproximativ un an. Șeful executivului a menționat că scopul acestui împrumut este de a finanța necesitățile bugetului Republicii Moldova, fiind posibilă acoperirea a aproape o jumătate din creșterea deficitului bugetar. Or, fără acest împrumut, dar și altele, nu va exista posibilitatea să fie achitate pensii și salarii, a spus premierul.

„Vreau să vă asigur că acest acord nu comportă riscuri nici financiare, nici politice sau de alt gen. Republica Moldova nu-și asumă alt angajament decât să restituie aceste 200 de milioane de euro, să achite rata dobânzii. Mai mult ca atâta, acordul respectiv prevede: unu – că putem lua doar o tranșă, doi – că putem restitui banii luați în orice moment dorim noi, fără nicio penalitate, fără nicio taxă sau altceva”, a precizat Ion Chicu. Potrivit premierului, acest acord vine să salveze o situație fără precedent pentru Republica Moldova.

Răspunzând la întrebările deputaților referitor la prevederile legate de datorii, inclusiv cele la gazele naturale, Ion Chicu a declarat că nu există riscuri legate de aceste datorii. Or, în acord e specificat faptul că este vorba despre împrumuturi de stat sau credite acordate cu acordul părții Moldovei de către băncile rusești. „Deci, este vorba de bani, nu este vorba de gaz sau altceva”, a spus premierul.

Întrebat despre direcționarea banilor din creditul rusesc, premierul a declarat că „banii sunt pentru finanțarea necesităților bugetului Republicii Moldova, iar necesitățile Republicii Moldova înseamnă și investiții capitale”. Potrivit lui, Republica Moldova trebuie să investească în infrastructură, pentru ca să creeze locuri de muncă, astfel încât să achite salarii, dar nu ajutoare de șomaj. „Acordul a fost negociat de Guvernul Republicii Moldova și în interesul Republicii Moldova”, a mai spus premierul.

În luarea sa de cuvânt, deputatul PAS Mihai Popșoi a declarat că „acest credit comportă multe pietre ascunse și comportă riscuri economice enorme”. Este mai scump, în comparație cu creditele de la UE sau FMI, „dar celor e la guvernare nu le pasă, pentru că acesta este răsplătit de cetățeni”. Deputatul a mai spus că e un credit electoral, în condițiile în care a doua tranșă vine în campania electorală, pe care „Igor Dodon o va face pe spatele cetățenilor”.

Liderul Grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, a spus că fiecare articol din acest acord trezește semne de întrebare. Pe de o parte, se spune că banii sunt pentru suport bugetar, dar pe de altă parte, se menționează că la utilizarea împrumutului companiile rusești vor participa la proiecte. „Noi, Grupul Pro Moldova, am căutat justificări și motive pentru a susține acordul de împrumut cu Federația Rusă. Am încercat să găsim scuze pentru dobânda de 2% și pentru felul în care a fost negociat documentul. Am vrut să-l susținem, pentru că suntem conștienți că Moldova este în criză, iar inacțiunile Guvernului Dodon ne-a adus în prag de catastrofă economică. Am vrut, dar nu putem”, a spus Andrian Candu.

Deputatul PSRM Bogdan Țîrdea a remarcat că niciun credit, niciun tratat, nu a fost studiat ca acest credit. Unica problemă pentru parlamentarii din opoziție este că e credit rusesc. „Or, dacă i-ar fi schimbată denumirea, ar fi susținut unanim”, a spus deputatul.

„Aveți un proiect de credit în care este scris că este un credit suveran, dar peste un punct, nu știu de ce, apar companiile rusești cu interesele lor. Fără perioadă de grație, fără claritate cum este calculată dobândă – pe toată suma sau pe suma restantă, vom plăti cinci milioane sau 20 de milioane, cu penalitatea de 150%, cu dobândă peste dobândă”, a declarat președintele fracțiunii Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari. Potrivit lui, în acord nu este indicat nici instanța în care ar putea avea loc eventuale examinări, or este clar că este vorba de instanța din Federația Rusă.

Deputatul neafiliat Octavian Țîcu a declarat că acest credit nu are nicio legătură cu pandemia, ci este unul dictat de interese politice. „Este o dorință de revanșă a PSRM, de a arăta Uniunii Europeni și partenerilor occidentali că pot găsi bani din altă parte”, a mai spus deputatul.

Deputatul Partidul Democrat Dumitru Diacov a declarat că, poate, în acest acord se conțin „niște chițibușuri și niște probleme, poate din grabă sau din lipsă de experiență”. În opinia sa, examinarea acestuia, care a durat mai bine de două ore, seamănă mai mult a sabotaj din partea celor care „pur și simplu născocesc”.