logo

Acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru moldovenii care revin în țară a fost prelungită


https://www.ipn.md/ro/acordarea-scutirii-de-plata-drepturilor-de-import-pentru-moldovenii-7967_1100108.html

Cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în țară pot importa un mijloc de transport, dar și bunurile personale beneficiind de scutirea de la plata drepturilor de import. Serviciul Vamal precizează că acordarea scutirii de plata drepturilor de import a fost prelungită până pe 1 octombrie 2025, transmite IPN.

Iurie Stepaniuc, șef al Direcției venituri vamale din cadrul SV, a declarat că pot beneficia de scutiri de plata drepturilor de import persoanele care dețin cetățenia Republicii Moldova, au împlinită vârsta de 18 ani și care revin cu traiul în țară de peste hotare.

Beneficiarul trebuie să dispună de permis de ședere permanentă sau provizorie în afara teritoriului Republici Moldova sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat sau deține dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat. „În cazul introducerii unui vehicul supus scutirii, deține permis de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul”, a notat Iurie Stepaniuc,

Legislația prevede că acordarea scutirii de plata drepturilor de import se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată și se interzice comercializarea, gajarea, donația, darea în locațiune, uzufructul, leasingul sau orice altă formă de transmitere în posesie ori folosință a vehiculului importat în temeiul legii menționate, până la expirarea termenului de 3 ani de la data efectuării importului.