Guvernul a aprobat semnarea unui acord cu Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transportul aerian. Deși în prezent nicio companie aeriană națională nu efectuează curse spre SUA, cadrul juridic creat de acest acord poate conduce la o dezvoltare a traficului între Republica Moldova și SUA, transmite IPN.
Semnarea acordului va liberaliza piața serviciilor aeriene dintre cele două părți. Va facilita accesul companiilor aeriene la investiții. Va furniza servicii aeriene fără restricții, a declarat ministra infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, la ședința Guvernului. „Implementarea Acordului presupune dezvoltarea reciproc avantajoasă a relațiilor comerciale și economice între cele două state. Implementarea acestor prevederi nu implică ajustarea cadrului juridic existent și nici angajamentele financiare suplimentare”, a mai spus ministra.
În prezent Republica Moldova are acorduri privind prestarea serviciilor aeriene cu 20 de state.