logo

Acord de colaborare pentru o nouă lege a accesului copiilor la justiție prietenoasă


https://www.ipn.md/ro/acord-de-colaborare-pentru-o-noua-lege-a-accesului-copiilor-7967_1036837.html

Autoritățile vor elabora o nouă lege care să reglementeze statutul intervievatorului în cauzele în care sunt audiați copii în calitate de victime, martori sau infractori. Ministerul Justiției, UNICEF și Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) au semnat vineri, 8 septembrie, un memorandum de colaborare până în martie 2018. Potrivit documentului, intervievatorul va avea acces la servicii specializate, inclusiv prin însoțirea de către specialiști calificați la procedurile legale, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiției, cele trei părți își vor fortifica eforturile pentru o justiție prietenoasă copiilor care sunt victime ale infracțiunilor cu caracter sexual, ale violenței în familie și trafic de ființe umane. Autoritățile publice centrale și locale vor primi în acest sens asistență tehnică. Va fi consolidată rețeaua de intervievatori în cadrul procedurii speciale de audiere a minorilor şi vor fi dezvoltate capacitățile profesioniștilor din sistemul justiției și cel de protecție a copiilor în șapte raioane ale ţării.

La Chișinău și Bălți, vor fi dotate cu echipament performant, două camere de audiere a copiilor în condiții speciale, conform standardelor internaționale. „Semnarea acestui memorandum este o mică parte din acțiunile ce urmează a fi făcute. Astfel, consolidăm parteneriatul ce va contribui la protecția copiilor”, a spus Vladimir Cebotari, ministrul justiției.

Conform datelor Procuraturii Generale, în primul semestru al anului 2017, au fost inițiate 579 de cauze penale, comparativ cu 497 în aceeași perioadă a anului trecut, unde în calitate de victime ale infracțiunilor figurau 625 copii.