Acoperişul pieţei Basmannîi, situată pe str. Bauman din Moscova, s-a prăbuşit în dimineaţa curentă
https://www.ipn.md/ro/acoperisul-pietei-basmannii-situata-pe-str-bauman-din-moscova-s-a-prabusit-in-di-7969_957883.html
Acoperişul pieţei Basmannîi, situată pe str. Bauman din Moscova, s-a prăbuşit în dimineaţa de joi, în jurul orei cinci şi jumătate, ora Moscovei. Sub ruinele acoperişului şi-au pierdut viaţa 35 de persoane şi alte 24 au fost rănite.
Potrivit RIA Novosti, în momentul accidentului, în piaţă se aflau în jur de 60 de comercianţi şi angajaţii care se pregăteau să deschidă.
Solicitată de Info-Prim Neo, Dorina Roman, de la Serviciul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a declarat, la ora 16.30, că nu a luat legătura cu Ambasada R. Moldova de la Moscova şi nu cunoaşte dacă printre victime se află moldoveni.
Operaţiunile de salvare au durat mai multe ore, de sub dărâmături au fost scoase cadavrele şi persoanele traumatizate. Victimele au fost internate în mai multe instituţii medicale din Moscova. Autorităţile au deschis o linie fierbinte de telefon – 251-14-55.
Primele presupuneri privind accidentul se bazează pe faptul, că acoperişul a cedat sub greutatea zăpezii. Ministrul Situaţiilor Excepţionale, Serghei Şoigu, a declarat presei că principala versiune a avariei sunt încălcările flagrante ale lucrărilor de proiectare a acoperişului. Arhitectul Nodar Kantcheli, care a proiectat această piaţă, este şi autorul proiectării parcului Transval, unde în urmă cu doi ani s-a prăbuşit cupola. Accidentul de atunci a făcut 28 de morţi. Kantcheli este în prezent urmărit penal, transmite Info-Prim Neo, cu referire la sursa citată.