logo

Același număr de secții de votare peste hotare, însă unele adrese au fost schimbate


https://www.ipn.md/ro/acelasi-numar-de-sectii-de-votare-peste-hotare-insa-8008_1077618.html

Și pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 15 noiembrie, peste hotare au fost reconfirmate 139 de secții de votare. Potrivit autorităților, pentru a evita aglomerațiile, secțiile de votare din mai multe orașe europene și-au schimbat adresele. Două secții de votare vor activa conform unui program special. Este vorba despre secția de vot din Strasbourg, care va fi deschisă între orele 07.00 și 20.00, precum și despre secția din Baku, care va activa între orele 07.00 și 18.00. Informațiile au fost prezentate vineri, 13 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene, Aureliu Ciocoi, a menționat necesitatea respectării de către cetățenii moldoveni a rigorilor impuse de statul în care se află. Potrivit lui, lacunele constatate în turul întâi de scrutin, precum și numărul mare – de peste 149 de mii de votanți – au impus luarea mai multor măsuri. Pentru a fluidiza mersul votării, dar și pentru respectarea normelor sanitare, în cazul unor secții de votare, unde s-au înregistrat aglomerări, s-a decis să fie schimbată adresa. Este vorba despre secțiile de votare din Frankfurt, Munchen, Milano, Parma, Verona, Bologna, Londra, Tel Aviv. Noile adrese pot fi găsite pe paginile web ale ambasadelor și a Ministerului Afacerilor Externe.

Președintele Comisiei Electorale Centrale, Dorin Cimil, a menționat că pentru turul doi a fost majorat tirajul de buletine de vot, cu peste 115 mii de exemplare. Potrivit legislației, pentru o secție de votare nu pot fi transmise mai mult de cinci mii de buletine. În acest sens, oamenii sunt îndemnați să se documenteze cu privire la situația de la secțiile de votare, înainte de a se îndrepta spre ele. De asemenea, alegătorii sunt îndemnați să se informeze cu privire la regulile impuse de statul gazdă și să le respecte cu strictețe.

Eugeniu Revenco, secretar general la MAEIE, a menționat că în mai multe state alegătorii care merg la vot trebuie să dețină anume declarații cu privire la scopul deplasării. Votul poate fi exercitat cu pașaportul de cetățean al Republicii Moldova, buletinul de identitate al cetățeanului Republicii Moldova sau livretul de marinar.

Într-o intervenție video, ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Oleg Serebrian, a menționat că așteptările sunt că numărul de votanți va fi mai mare decât în turul întâi și, în acest sens, au fost întreprinse mai multe măsuri – s-a dublat numărul membrilor birourilor electorale, au fost extinse spațiile. Oficialul a precizat că sunt doar șase secții de votare la un număr mare de alegători și temerea e legată de numărul limitat de buletine de vot.

Ambasadoarea Republicii Moldova în Marea Britanie, Angela Ponomariov, a menționat că cetățenilor moldoveni le este recomandat să ia cu ei  o confirmare pentru deplasarea la secțiile de votare, pentru a putea confirma scopul deplasării, dacă vor fi opriți în stradă.

Ambasadorul Republicii Moldova în Italia, Anatolie Urecheanu, a precizat că alegătorii moldoveni, care vor merge duminică la vot, vor trebui să aibă la ei un formularul de autocertificare. În formularul standard de autocertificare urmează să fie introduse datele personale, iar la rubrica „situazione di necesita” trebuie scris: „voto Elezioni Presidenziali Moldova-15 novembre” (vot la alegerile prezidențiale Moldova-15 noiembrie).

Și în Franța, pentru deplasarea la secțiile de votare, cetățenii Republicii Moldova trebuie să dețină obligatoriu două documente. Este vorba despre atestarea pentru deplasare și scrisoarea de confirmare din partea Ambasadei Republicii Moldova în Franța.