Un bărbat de 50 de ani a decedat după ce a ieşit pe contrasens cu automobilul pe care îl conducea şi s-a lovit cu un microbuz, în apropiere de Peresecina, raionul Orhei. Informaţia a fost comunicată pentru IPN de către Diana Fetco, ofiţerul de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare.
Accidentul a avut loc aproape de prânz. Diana Fetco a precizat că şoferul a trecut pe contrasens circulând pe curba de la km 34 a traseului M2 Chişinău-Soroca. În automobil cu el mai erau 2 persoane, care au fost transportate la spital.
Microbuzul implicat în accident nu era de rută.