Cinci persoane, printre care şi un copil, au murit în această dimineață, 15 ianuarie, într-un accident rutier produs pe drumul Național R2, Chișinău-Bender, în apropierea satului Todirești, raionul Anenii Noi. Alte două femei au fost transportate de urgență la spital.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției, din informațiile preliminare se cunoaște că șoferul unui automobil cu numere de înmatriculare transnistrene se deplasa cu viteză excesivă din direcția Chișinău. Acesta pierdut controlul volanului, a ieșit pe contrasens și a tamponat frontal un alt automobil.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Anenii Noi, Silvia Vetcu, a declarat că accidentul s-a produs în jurul orei 08.00. Deocamdată nu a fost stabilită identitatea victimelor. Poliția lucrează la fața locului.